Copacii care sunt sădiţi în locuri înalte, curând îi rupe şi-i dezrădăcinează vântul. Pentru aceasta nu pofti loc înalt, fiindcă este alunecos şi prea primejdios! Peştii cei mari rămân în mreji: iar cei mici ies prin găuri. La războaie, este obicei să se ia prizonieri cei tari şi bogaţi iar pe cei mici şi săraci îi lasă slobozi. Fugi, dar de măririle lumii, ca să nu cazi de fel în cursele diavolului! Gândeşte ce sfârşit au avut cei mari şi fii mulţumit cu starea ta smerită şi nebăgat în seamă. Nu dori dregătorie care în puţină vreme trece, că nu este nici o mărire sau dregătorie care să nu se smerească şi să nu cadă până la urmă.

Când secerătorul seceră grâul, deşi unele spice sunt mai mari, după ce le taie şi le aruncă pe pământ, se fac toate deopotrivă. Aşa şi în această câmpie a lumii, deşi este cineva mai mare în bogăţie sau dregătorie, dar când ne seceră cu înfricoşata coasă, moartea, rămânem toţi deopotrivă. Şi de deschizi mormântul, nu cunoşti pe cel bogat, de cel sărac. Nu pe cel smerit, de cel mare şi mândru. Nici nu este vreo deosebire între cei mai înalţi împăraţi şi între cei mai smeriţi săraci.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, p. 220)