Mintea oboseşte să spună cuvintele rugăciunii. Rugaţi-vă, aşadar, fără cuvinte, aşa, căzând la pământ înaintea Domnului în gând, în inimă... şi predându-vă Lui... Aceasta va fi de-a dreptul rugăciune. Iar cuvântul va fi numai expresia ei... şi el întotdeauna va fi mai slab decât rugăciunea însăşi. Putem rosti toate cuvintele şi putem face toate metaniile, iar de Dumnezeu să nu ne amintim deloc sau să ne amintim la voia întâmplării, cu gândul împrăştiat şi cu mintea rătăcită. Şi, prin urmare, să împlinim pravila de rugăciune fără să ne rugăm.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 10)