A apărut de curând, de foarte curând aș scrie, un volum pe care, dacă ar exista premiul pentru predică al Bisericii, l-aș propune cu toată inima premierii: Pr. Cristian Muntean, Decojind ceapa în așteptarea Răsăritului. Atelier omiletic (Editura Agnos 2021, 371 pg.). Nu. Nu este un volum de haiku, așa cum v-ați aștepta de la un poet de talia Părintelui Cristian, ci unul de predică, unul în care, decojind sensurile adânci ale Scripturii, omul acesta ne atrage în cea mai interesantă călătorie cu sens. În fond publică meditațiile sale rostite de la amvonul Bisericii unde slujește, dinaintea oamenilor care-l iubesc și admiră exact pentru această calitate de „decojitor” de cuvinte. O predică vie, care-și păstrează și în scris fiorul liturgic din care tocmai s-a desprins pentru a se reîntoarce.

Este, dacă vreți, un monolog-trialogic (în senul lui Ich und Du, a lui Martin Buber) în care oamenii sunt chemați să gândească. Să gândească asupra Scripturii și implicațiilor prin care trăirea acesteia schimbă viața, te învață să o asumi cu bucurie. Ridicate pe blog (bucuriilecetății.blogspot.com.) după ce au fost rostite, predicile – al treilea volum, în fond, din cele rostite între 2017-2018 – au fost supuse astfel unei asumări publice a criticii, unei reevaluări în duhul comuniunii a cuvântului care crește comunitatea. Cine știe modul de a predica al Părintelui Cristian, mare parte reținut de tonusul cărții și implicării în lectură a fiecăruia dintre noi, va regăsi aici mare parte din fiorul pe care-l nășteau, la rigoare și exigență sporită, marii predicatori ai Bisericii. Căci Biserica se naște și crește și se dumirește prin astfel de construcții epice ale povestirii Evangheliei, reasumării lui Hristos-Logos prin forța rostirii sincere, neprotocolare, născătoare de bucurii intelectuale.

Cartea este prefațată în același mod, curajos și temeinic, de Protosinghelul Policarp Stoian, slujitor la Mănăstirea Bran, om care intuiește corect facerile de duh din desfacerile de text la care ne cheamă autorul. O „destratificare cognitivă”, cum scrie prefațatorul, la care autorul nostru ne ia martori. Îl cunosc și ascult pe Părintele Cristian de zeci de ani, de-acum, pe teme de cultură, poezie și teologie, pe teme de viață și moarte. De fiecare data, senzația mea este că vine din altă lume, din lumea aceea curată a gândului sincer și născător de sinceritate. În care metaforele nu sunt măști care să acopere adevărul, ci adevăruri care demască incultura duhovnicească și impostura fariseică a vremurilor. Este sentimentul de mă încearcă citind și meditând la provocatoarea carte de decojirii în așteptarea Răsăritului... Un Răsărit ce vine de Sus, știm, dar trece prin inimile noastre de care Hristos-Răsăritul nu vrea să facem abstracție. Mai bine de 300 de pagini de bucurie senină și vindecare de răutate. Dacă ar exista un premiu... Dar poate că există. Volumul în sine este un premiu de propovăduire.

Sursa: tribuna.ro