Între cărțile apărute de curând, una nu-mi da pace. Citită, am înțeles de ce. Este vorba despre Levan Berdzenișvili, „Adio, Gulag!” (Editura Corint Fiction, București, 2021, 269 pg.). Apărut cu subtitlul „Singura carte despre Gulagul sovietic pe care o citești râzând”, volumul georgianului dizident merită citit cu prisosință.

În viața reală, Levan Berdzenișvili este absolvent al Filologiei la Tbilisi (n. 1953, în orașul georgian Batumi), profesor și specialist în literatura antică – veți înregistra, desigur, aceasta în jocurile lui ca scriitor pe tema poeților ori culturilor antice din cartea de față – și, activând în Partidul Republican din Georgia (din 1978), desigur că își atrage simpatia URSS care, în 1983, îl condamnă la trei ani de închisoare. De aici cartea aceasta.

Între 1998-2004 este director al Bibliotecii naționale a Georgiei. Scrie, ține conferințe, este parlamentar. Cartea ni-l aduce aproape. Împreună cu el, pe ceilalți. Câte capitole, aproape, atâtea povești de dizidență. Zâmbitor și plin de un umor sănătos, autorul descrie oameni, situații și, mai ales, sisteme de detenție de care nici pe noi nu ne despart ani mulți. Pe alocuri poți zâmbi. Discuțiile sunt optimiste, inteligente, de un umor tipic georgian ori armenesc. Pur rămâne sentimentul de viu. De om viu care scrie refuzând uitarea. Fiecare capitol este un om, un univers. Deseori autoironia îl situează în zona de subiect, alteori de predicat logic al poveștii. Admirabil, îndrăgostit de cultură, iubitor de patria sa. Cosmopolit și liber, conservator și destins.

Un scris susținut de o traducere excelentă a slavistei Antoaneta Olteanu, o magistră a limbii ruse, care încântă prin robustețe. Singurătatea așteptării libertății, coșmarul falsei democrații, ideologizarea adevărului și multe alte dintre temele cărții sunt în imediatul nostru cotidian. Nu am zâmbit pentru că, dincolo de gluma cu sine și de situații, autorul ne aduce aminte că istoria se poate repeta oricând. Câteva dintre chipurile iluștrilor săi invitați în labirintul descrierii temniței, curioasa mistică a înțelegerii celuilalt și a susținerii lui, cordialitatea cu timpul trecut, clipele tulburi ori cele ce se limpezesc în plecări, toate alcătuiesc o frumoasă poveste de respus lumii acesteia. În care credem că totul ni se cuvine. Uitând jertfa.

Sursa: tribuna.ro