Dacă omul a fost creat de Dumnezeu ca fiinţă ce se împlineşte şi se realizează pe sine în relaţie cu ceilalţi semeni, atunci familia este, fără îndoială, spaţiul unde el este chemat să lucreze şi să realizeze deplin relaţia - o relaţie concretă şi pentru totdeauna - cu o persoană anume. Dacă iubirea este, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi experienţa dintotdeauna a Bisericii noastre, motivaţia, supor­tul şi finalitatea existenţei, atunci însoţirea bărbatului cu femeia în familie devine, cu adevărat, un fapt esenţial, iar problemele pe care le presupune sau care decurg din această însoţire sunt sau ar trebui să fie de primă importanţă în preocupările noastre.

Una dintre cele mai importante pagini care s-au scris vreodată despre dragoste este capitolul al 13-lea din Epistola I către Corinteni. Când o vei citi, fii atent la fraza: "În parte cunoaştem şi în parte proorocim." Este singura care se repetă. Apostolul pare să spună: "Întoarce-te şi priveşte din nou nesfârşitele feţe ale dragostei. În ele există totdeauna ceva care trebuie studiat" Frumuseţea relaţiilor omeneşti nu presupune imediat cunoaşterea desăvârşită a celuilalt.

Cât de adevărat este acest cuvânt!

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei – Sfaturi unei tinere căsătorite, Ed. Bizantină, București, p. 5)