În 2012 am ratat lectura unei cărți. Revin asupra ei din respect pentru mărturie. Mărturia unui suflet aflat în căutarea lui Iisus Hristos, în căutarea izbăvirii din păcate. Haralan Popov, pastor bulgar, scrie volumul „Torturat pentru credință” (Succeed Publishing, Medgidia, 2012, 155 pg.). Traducerea din limba engleză realizată de Cecilia Moloce, o traducere izbutită, atentă la nuanțele confesionale, descoperă mărturia unui om al lui Dumnezeu care a fost arestat și torturat în temnițele comuniste bulgare timp de 13 ani și două luni. Perioadă de prigoană comună și în România pentru foarte mulți dintre vestitorii Evangheliei, indiferent de confesiunea lor.

Modul în care omul acesta mărturisește alegerea sa confesională – pentru ispitiții de comparații, să spunem că în 1925 Biserica Ortodoxă Bulgară încă slujea și propovăduia în slavonă – și construirea sa misionară (absolvent de Danzing și apoi al unei școli Biblice din Anglia), efortul său misionar – pe care nu te poți supăra ca ortodox, căci a muncit enorm acolo unde nu era sămânță de cuvânt evanghelic – oferă cunoașterea unui profil misionar de excepție. El și toată casa lui. Ceea ce descoperi pe parcursul poveștii vieții sale de temniță, de ocnă absolută, are în țesătura de rezistență sute de mii de altfel de experiențe. Dureroase. Semn că diavolul roșu lucra mereu cu aceleași mijloace, că nimic din ceea ce s-a întâmplat în România nu a fost întâmplător, ci o construcție în care duhul lumii a contorsionat vieți, le-a hăcuit de viață.

Cartea este teribilă mărturie nu a răutății și mizeriei umane, ci a rezistenței în Numele lui Iisus Hristos la tot ceea ce a semnificat dictatura comunistă în Bulgaria. Personal, am revăzut parcă zecile de dosare publicate și la noi asupra unui creștin activ, sutele de pagini în care am tremurat de obida durerii pentru tot ceea ce s-a petrecut în obrocul ucigaș al temnițelor. Fiul lui Haralan Popov, Paul, ne povestește urmarea în libertate a vieții acestui mărturisitor. Modul în care, ajuns în Suedia, țara de baștină a soției sale Ruth, Haralan nu demisionează de la chemarea Domnului. Mă gândesc câți însă din oamenii eliberați din iadul torturii n-au avut o cetate a Țoarului în care să se refugieze și să-și refacă energia umană. La câți dinte cei acasă nu au mai avut, de fapt, unde reveni. Paul Popov ne vorbește în câteva pagini (pp. 140- 155) despre perioada de după eliberare și despre ceea ce a resimțit în activitatea sa din libertățile reasumate democratic de către Bulgaria. Nu. Nu avem de a face cu un rechizitoriu la adresa comunismului. Ci cu un amplu jurnal de înviere.

Sursa: tribuna.ro