O nouă biserică în Parohia Slobozia II, Protopopiatul Sascut
Praznicul "Izvorul Tămăduirii" a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească, pentru credincioșii Parohiei Slobozia II – Stănișești, Protopopiatul Sascut, județul Bacău.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost așezată piatra de temelie pentru un nou sfânt locaș. În seara zilei de vineri, 3 mai 2019, arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului, delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, a sfințit piatra de temelie pentru o nouă biserică în această comunitate păstorită de părintele paroh Marian Grama. În prezența credincioșilor, a reprezentanților autorităților locale, precum și a altor invitați, s-a oficiat slujba Vecerniei în Biserica cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Vasile Abageru, protopop de Sascut. După momentul sfințirii, arhimandritul Pimen Costea a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură despre sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. La rândul său, părintele paroh Marian Grama a mulțumit tuturor pentru susținere și implicare și i-a invitat să ia parte la agapa creștină pregătită pentru această zi.