O nouă biserică se va ridica în comuna Dulcești, judeţul Neamţ
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit joi, 24 octombrie 2019, Slujba de sfințire a pietrei de temelie pentru o nouă biserică ce se va ridica în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ.
Locaşul de închinăciune îi va avea ca ocrotitori pe Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului şi pe Sfântului Gheorghe Pelerinul. Acesta va fi ridicat de familia deputatului Alexandru Rotaru, care a dorit să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Pentru împlinirea proiectului, a fost desemnat coordonator părintele Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, care, alături de ctitori va oferi întregul suport logistic şi documentaţia necesară pentru ca locaşul să fie inclus în patrimoniul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.