O nouă biserică se va ridica în orașul Cimișlia din Episcopia Basarabiei de Sud
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a pus marți, 2 noiembrie 2021, piatra de temelie pentru Biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfânta Cuvioasă Mucenița Evdochia”, care se va construi în orașul Cimișlia.
Au participat reprezentați ai autorităților centrale și locale, care au apreciat nevoia construirii unui sfânt locaş în acest oraș. Potrivit Biroului de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud, Preasfințitul Veniamin a evidenţiat hărnicia și implicarea părintelui paroh Nicolae Goreanu și a părintelui Pavel Goreanu, subliniind importanţa zidirii de biserici și bucuriile duhovnicești pe care le aduce Dumnezeu comunității prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a celorlalte Sfinte Taine. Părintele protopop Nicolae Goreanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Veniamin pentru sprijinul acordat în realizarea lucrărilor.