O nouă poartă către cer, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

O nouă poartă către cer, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Biserica Parohiei Ortodoxe Române cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, din Cremona, protopopiatul Lombardia I, a primit sâmbătă, 10 septembrie, veșmântul sfințirii.

Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Visarion al Tulcii și Preasfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Membrilor comunității române din Cremona li s-au alăturat la eveniment și reprezentanți ai Ambasadei României de la Roma și ale Corpului Consular de la Milano, precum și reprezentați ai autorităților locale.

Biserica datează din secolul al XVIII-lea. A fost construită în 3 etape: altarul în 1736, partea centrală în 1922-25 și clopotnița în 1935-1938. Aceasta a fost cumpărată de către Parohia Ortodoxă Română din Cremona pe 1 decembrie 2012. Lucrările de restaurare și de amenajare pentru nevoile liturgice ortodoxe au început în luna mai 2013 și s-au definitivat în decembrie 2015. Prima slujire în biserica restaurată a avut loc în 15 decembrie 2015.

Biserica fost cumpărată printr-un împrumut bancar, plata făcându-se cu donațiile credincioșilor.

Citește despre: