O nouă promoţie la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman
Cei 43 de elevi absolvenţi ai secţiilor de Teologie Ortodoxă şi Ghid Turism-Religios din cadrul Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“ din Roman s-au întâlnit în comuniune de rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Tinerii au primit cu acest prilej cuvânt de folos din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Roman a fost ieri, 22 mai, gazdă pentru cea de-a XXIV-a promoţie a tinerilor absolvenţi ai secţiei de Teologie Ortodoxă de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman. Aceştia au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită de soborul de preoţi profesori ai instituţiei de învăţământ. La final, Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a rostit un cuvânt de învăţătură, felicitând şi încurajând noua generaţie să fie pe mai departe promotoare şi susţinătoare a valorilor spirituale şi culturale româneşti. „Am trăit bucuria de a le fi profesori şi părinţi duhovniceşti, deopotrivă, acestor tineri minunaţi care nădăjduim să reprezinte cu onoare şi demnitate şcoala al cărei patron este vrednicul de pomenire ierarh Melchisedec Ştefănescu“, a precizat preot prof. Ionuţ Alexandru Amărinei, directorul Liceului Teologic din Roman. Cu acelaşi prilej, a fost felicitată şi cea de-a III-a promoţie din cadrul secţiei Ghid Turism-Religios. „Este un moment deosebit şi pentru faptul că anul acesta un număr de 18 elevi au absolvit cursurile de Ghid Turism-Religios la secţia de specialitate a Liceului «Episcop Melchisedec»“, a precizat directorul şcolii romaşcane.