O nouă sesiune pentru obținerea gradelor în preoție la Mănăstirea Miclăușeni
În perioada 22 – 31 octombrie 2019, la Centrul social - cultural „Sfântul Ilie” de la Miclăușeni, județul Iași, are loc sesiunea de toamnă pentru obținerea gradelor profesionale de definitivat și gradul II în preoție. Aproximativ 50 de preoți din Mitropolia Moldovei și Bucovinei participă la aceste cursuri.
Clericii înscriși la cursurile preoțești și-au început ziua participând la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Mănăstirii Miclăușeni. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, dimpreună cu un sobor format din părinții participanți.
În cadrul predicii sale, Episcopul Hușilor le-a vorbit preoților despre cum Dumnezeu ne iubește pe fiecare: „Dragostea lui Dumnezeu noi nu o înțelegem așa cum El însuși ne-a descoperit-o pe Cruce. Noi avem o percepție foarte omenească despre dragostea lui Dumnezeu. Chiar noi, slujitorii Lui, nu reușim să transmitem, să împărtășim cu adevărat și în chip fidel, cum ne iubește Dumnezeu pe fiecare în parte. Dumnezeu ne iubește așa cum noi L-am descoperit pe Cruce. Hristos pe Cruce ne descoperă, ne împărtășește ce înseamnă dragostea cea mai minunată, în sensul că El ne iubește atunci când noi, omenește vorbind, după logica noastră îngustă și strâmtă, nu meritam să fim iubiți”.
După oficierea Sfintei Liturghii, la Centrul social-cultural „Sfântul Ilie”, Părintele Episcop Ignatie și sociologul Mirel Bănică au susținut diferite cursuri iar preoții înscriși au discutat pe marginea temelor prezentate de cei doi invitați.
„Sesiunea reprezintă un moment special în cadrul activității Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, pentru că acum, pentru prima dată, avem o sesiune de toamnă pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan și cu sprijinul ierarhilor din Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, organizăm o sesiune suplimentară ca urmare a cererii mari pe care am avut-o în sesiunea din mai, încât în același cadru, la Centrul «Sfântul Ilie» de la Miclăușeni, încercăm să le oferim părinților un spațiu de întâlnire cu ierarhi, părinți profesori și cu laici din zona teologică. Fiecare zi este organizată să înceapă cu Sfânta Liturghie, iar în unele dintre zile sunt programați să slujească și părinții episcopi. În aceste zile vor preda părinții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, profesori din alte centre universitare, precum părintele Radu Preda, sau laici din zona teologică: sociologul Mirel Bănică, Sever Voinescu și Răzvan Bucuroiu” a afirmat părintele Lucian Filip, directorul Centrului de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.
Mâine, 24 octombrie 2019, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și părintele conferențiar Radu Preda se vor afla la Mănăstirea Miclăușeni, alături de preoții participanți.