Icoana - prilej de întîlnire cu Hristos

Sărbătoarea de astăzi (mîine, n.n.), trecută în calendar cu numele de Duminica Ortodoxiei, a fost rînduită astfel cu 1169 de ani în urmă cînd, în ziua de 11 martie 843, a fost reaşezată în temeiurile ei închinarea la sfintele icoane. Duminica Ortodoxiei, prăznuită de atunci şi pînă astăzi în prima Duminică din Postul Mare, este încununarea luptelor şi jertfelor creştinilor pentru apărarea sfintelor icoane, în timpul persecuţiilor împăratului Leon al III-lea Isaurul şi urmaşilor săi (730-787 - prima perioadă iconoclastă şi 813-843 a doua perioadă iconoclastă). În perioada respectivă, mii de icoane au fost smulse cu furie nu numai de pe pereţii bisericilor, ci şi din casele dreptmăritorilor creştini, au fost sfărîmate, batjocorite şi arse în pieţele publice. Iar apărătorii sfintelor icoane au fost întemniţaţi, schingiuţi, ucişi ori arşi de vii, pătimind astfel pentru dreapta credinţă, care este temelia cinstirii sfintelor icoane. (...)

După cum ne întîlnim cu Hristos cînd ne rugăm cu credinţă şi evlavie în faţa icoanei Sale, tot aşa ne putem tainic întîlni cu Hristos cînd ajutăm pe semenii noştri care au nevoie de ajutorul nostru (cf. Matei 25, 35-36). Prin urmare, trebuie să fim cu multă luare aminte la necazurile semenilor noştri, la trebuinţele lor, să ne ajutăm unii pe alţii astfel încît să devenim unii pentru alţii icoane vii ale iubirii jertfelnice a lui Hristos, după cum cerem la fiecare Sfîntă Liturghie zicînd:pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

(fragmente din Pastorala Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2012)

Ziua a şaptea a Bisericii

Duminica Ortodoxiei e ziua a şaptea a Bisericii, odihna ei sărbătorească după victoria asupra haosului spiritual, prin aşezarea temeiurilor adevărate ale existenţei umane. Duminica Ortodoxiei este astfel, în fiecare an, sărbătoarea dreptei credinţe în întregul ei, sărbătoarea biruinţei adevărului revelat împotriva schimonoselilor mincinoase ale omului. De aceea se citeşte în Duminica Ortodoxiei lista tuturor ereticilor şi se rosteşte anatema asupra lor.

(Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei)

Ce imagini acceptă iconoclaştii de astăzi

Cu toţii păcătuim, cu toţii încălcăm poruncile lui Hristos şi legile Sfintei Biserici, dar unii se recunosc păcătoşi din pricina căderii lor şi se căiesc de greşelile lor, iar alţii, în loc de aceasta, resping înseşi legile şi nu voiesc să li se supună, spun că aceste legi s-au învechit, că nu mai este nevoie de legi, că noi am fi mai deştepţi decît cei care au dat legile Bisericii, pe care însuşi Domnul Hristos le-a dat prin apostolii şi arhiereii Săi. Iată cele două căi care se află în faţa voastră: calea tîlharului înţelept şi calea tîlharului care, prin povara hulei, s-a coborît în iad.

Tot în faţa noastră se află acum şi acele opere nemuritoare. Iconoclaştii de astăzi sînt gata să accepte imaginile dacă sînt bine pictate, dacă sînt frumoase şi desfată privirea; alţii cinstesc acele icoane în care sfinţii sînt reprezentaţi în suferinţă, unde sînt înfăţişate nevoinţele lor muceniceşti, posturile şi rugăciunile lor şi diverse lucruri neplăcute la suprafaţă, dar frumuseţea lăuntrică se vede în aceste imagini sfinţite. Aceasta este, fraţilor, calea celor doi tîlhari. Unii doresc mîntuirea, alţii doresc doar desfătarea în lumea aceasta şi, cînd nu o primesc, hulesc legile care sînt date pentru mîntuirea noastră.

 (Sf. Ioan Maximovici)

Un Hristos înţeles şi propovăduit după ureche?

Ca să-L iubim pe Hristosul deplin, Dumnezeu şi om desăvîrşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul  după dumnezeirea Sa, dar şi cu Prea Curata Sa Maică şi cu noi toţi după umanitatea Sa, trebuie să Îl cunoaştem potrivit dogmelor Sfintelor Sinoade Ecumenice şi potrivit erminiilor Părinţilor Tradiţiei. Un Hristos nedeplin, adică un Hristos netradiţional, un Hristos înţeles şi propovăduit după ureche, după cheful unuia sau a altuia, în indiferenţă totală faţă de mărturia Apostolilor, a Sinoadelor, a Părinţilor Bisericii înseamnă o caricaturizare a lui Hristos Dumnezeu. E ca şi cum i-ar pune cineva copilului nostru alţi ochi, altă faţă, altă dată de naştere, alt caracter într-o descriere a lui… şi ne-ar cere nouă, părinţilor lui, să fim de acord că acela este Cristian sau Marin al nostru. Bineînţeles că nimeni nu acceptă caricaturizarea luide către alţii, falsificarea datelor lui biografice sau fizionomice.

Tot la fel înţelegem rîvna, dorinţa sfîntă a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, în lupta cu ereticii, pentru a da mărturie despre adevărul persoanei lui Hristos, adevărul persoanei Maicii Domnului, adevărul persoanelor Sfinţilor, adevărul despre cult, despre istoria Bisericii. Dar ei au putut da mărturie despre adevărul dogmelor şi al vieţii Bisericii pentru că erau din Tradiţie, erau una cu viaţa Bisericii, trăiau ca mădulare vii ale Bisericii.

(Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, www.teologiepentruazi.ro)

O treime de bunătăţi

Dacă Biserica Ortodoxă merită cele mai alese cuvinte de laudă pentru adevărul de credinţă pe care-l mărturiseşte, pentru frumuseţea cultului şi pentru trăirea ei milenară, nu tot aceeaşi laudă o merită fiii ei din zilele noastre. Biserica noastră este sfîntă, noi însă sîntem păcătoşi. Maica ne este duhovnicească, dar noi sîntem trupeşti. Ea ne-a născut, răbdînd chinurile naşterii pentru noi, ne-a învăţat cum să trăim, iar noi, pentru neascultare, murim de foame sub streaşina ei. Biserica Ortodoxă poartă pe trupul ei semnele cuielor lui Hristos, primite în cele douăzeci de veacuri de la atîţia vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, iar noi, fiii ei cei păcătoşi, îi adăugăm răni peste răni. (...)

Fiţi ostaşi nebiruiţi ai Bisericii lui Hristos, căci nimeni nu se încununează de nu se va lupta după lege (II Timotei 2, 5). Creşteţi copiii în frica lui Dumnezeu, nu vă îngrijiţi numai de trupul lor, ci şi de sufletul lor. Mamele noastre ştiu numai să-şi legene copilul, iar părinţii se trudesc din zori şi pînă în noapte să aducă în familie pîinea cea de toate zilele, dar despre credinţă nimic nu le spun. Şi după ce ei zboară din cuibul casei părinteşti, dau de vînturi puternice, de eretici, de oameni răi şi cad în cursele lor. Învăţaţi-i cum să-şi cîştige existenţa, învăţaţi-i şi cum să trăiască creştineşte. Credinţă adevărată, cult ortodox, trăire creştinească... Respectaţi cu sfinţenie această treime de bunătăţi. Una fără alta nu are valoare, iar toate la un loc dau viaţă. Spuneţi şi acestea copiilor voştri!

(Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan, Predici la Postul Mare)