Prevalenţa ADHD la adulţi nu este atât de bine determinată ca şi la copil, totuşi se poate spune că se situează între 1% şi 5%. Tulburarea afectează în copilărie într-un procent mai ridicat băieţii (de 6 ori faţă de fete), dar la vârsta adultă diferenţele între sexe nu mai sunt semnificative.

Cele mai frecvente manifestări sunt: întârzierile şi uitările care sunt cronice, anxietatea, scăderea stimei de sine, probleme de angajare în diverse locuri de muncă, dificultăţi în a-şi controla furia, impulsivitate, abuz sau dependenţă de substanţe, scăderea toleranţei la frustrare, plictiseală cronică, tărăgănări, amânări, dificultăţi de concentrare în timpul lecturii, oscilaţii emoţionale, depresie.

Persoanele cu ADHD sunt etichetate de cei din anturaj ca fiind plictisitoare, leneşe, nemotivate, impertinente, uituce, de neîncredere, dificile, zăpăcite. În general sunt privite ca persoane cu care este greu să trăieşti.

Majoritatea celor care au această tulburare au trăit experienţa neplăcută, chiar traumatizantă de a fi fost etichetaţi negativ şi evitaţi de anturaj. Cu timpul, ei şi-au însuşit aceste păreri, ajungând să se simtă mai nefericiţi, înfrânţi. Dar oare acest diagnostic reprezintă într-adevăr o sentinţă la „moarte“ socială şi economică?

Se pare că nu, nicidecum, deşi persoanele în cauză trebuie să muncească mai mult pentru a învăţa deprinderile de organizare şi interpersonale.

Unele trăsături ale ADHD - puteri personale

Mai mult, unele dintre trăsăturile proeminente ale ADHD pot fi percepute ca puteri personale. Vom explica prezentând câteva trăsături care sunt deranjante pentru anturajul celor cu ADHD, dar care pot fi considerate în acelaşi timp calităţi (Solis E.). Distractibilitatea, neatenţia, visarea se leagă strâns de creativitate; perioadele de aparentă „absenţă“ sunt uneori pline de stimuli interni şi externi, apar conexiuni neobişnuite, novatoare, modele noi de soluţii, planuri extravagante (de a salva planeta, de a cuceri lumea etc.). Dificultatea de a fi atent la detalii poate fi numită gândire divergentă şi permite individului să găsească multiple soluţii pentru probleme, inovaţii, de aceea practic posibilităţile referitoare la cariera lor pot fi nesfârşite. Hiperactivitatea se traduce prin energie crescută, lipsa oboselii. Multe persoane cu ADHD sunt prietenoase, manifestă un entuziasm contagios, pot asigura animaţia şi spiritul într-o petrecere, datele pentru o cercetare sau un studiu important.

Astfel, hiperactivitatea ghidată poate fi benefică unui om de ştiinţă, unui afacerist, atlet etc. Impulsivitatea, lipsa diplomaţiei pot fi percepute ca spontaneitate, sinceritate, aceste persoane nu se opresc până nu au îndeplinit ceva. Gândirea excesivă, răspunsurile trântite se pot traduce în expresivitate, entuziasm, provocare. Mulţi au o minte sclipitoare şi sunt deseori cu câţiva paşi înaintea celorlalţi în privinţa gândirii; dacă se supun convenţiilor sociale, pot uita ideea strălucitoare şi lumea va fi privată de un dar. Încăpăţânarea, obrăznicia pot fi exprimate ca determinare, curaj, persistenţă în atingerea unui scop, calităţi extrem de utile oamenilor de stiinţă, medicilor, istoricilor. Melodramatismul, extravaganţa pot apărea ca sensibilitate, generozitate; ar putea marii actori să fie atât de fascinanţi dacă nu ar avea sensibilitatea care să-i înalţe pe scara emoţională?

Există legătură între creativitate şi ADHD

Numeroase personalităţi din domenii diverse se presupune, cu mare probabilitate, că ar fi întrunit criteriile de diagnostic ale tulburării. Enumerăm doar câteva dintre numele celebre: compozitori ca Mozart, Beethoven, inventatori ca Thomas Edison, Thomas Jefferson, Graham Bell, Benjamin Franklin, marele renascentist Leonardo Da Vinci, pictori celebri ca Salvador Dali, Van Gogh, Picasso, marele fizician Albert Einstein, oameni de ştiinţă ca Louis Pasteur, Marie Curie, Paul Ehrlich, oameni politici - Napoleon, Winston Churchill, Margaret Thacher, dar şi actori renumiţi - Jack Nicholson, Anthony Hopkins şi alţii. Se discută posibilitatea existenţei unei legături între creativitate şi ADHD atâta timp cât asocierea lor pare să reprezinte mai mult decât o coincidenţă. Se pare că există asemănări în structura creierului, atât literatura referitoare la ADHD, cât şi cea referitoare la creativitate menţionând anormalităţi neurobiologice; în principal este vorba despre predominanţa emisferului drept, emisferul analogic, sintetic, spaţial, asociativ şi de importanţa comunicării între cele două emisfere cerebrale (Shaw G. A.), dar şi de particularităţi ale proceselor cognitive, ale temperamentului şi dispoziţiei, după cum s-au identificat şi caracteristici care sunt în acelaşi timp simptome ale ADHD şi calităţi ale personalităţilor (Cramond B.).

Managementul corect şi valorificarea unor particularităţi pot transforma simptomele bolii în adevărate valori, aşa cum demonstrează analiza vieţii a numeroase personalităţi din cele mai diverse domenii ale vieţii. (După Liliana Fodoreanu - Tulburarea deficitului de atenţie - hiperactivitate. Boală a copilăriei şi vârstei adulte)