Interviu realizat cu Mitropolitul Longin de Saratov și Volsk (Rusia).

Vlădica, ai trecut vreodată prin situația în care o carte ți-a schimbat într-un fel viața sau cunoști pe cineva căruia i s-a întâmplat asta? Cum poate o carte să schimbe viața cuiva sau viziunea lui despre viață?

Cunosc multe cazuri în care o carte, chiar dacă poate nu a reușit să schimbe viața cuiva dar a avut cu siguranță o influență asupra acelei persoane. Mai mult decât atât, acest lucru ni se poate întâmpla cu orice tip de carte, nu doar în cazul Sfintei Scripturi sau al literaturii duhovnicești. De exemplu, când eram mai tânăr cunoșteam câteva persoane care citind „Maestrul și Margareta”, o carte de o extraordinară calitate literară, au devenit atât de interesate de învățăturile Scripturii, lucru nemaiauzit până atunci (la sfârșitul anilor 1970 începutul anilor 1980), încât au început să caute și să citească Evanghelia. Mulți dintre ei au devenit credincioși. Această schimbare s-a produs nu doar în viețile a câtorva oameni. Acest proverb este sugestiv în privința asta: „Un ou este mai bun de Paşti”. Atunci când se cere un subiect, chiar și o carte controversată poate da startul unei avalanșe sufletești.

Eu însămi am citit și continui să citesc foarte mult. În cazul meu, mama a fost cea care mi-a sădit dragostea pentru citit, chiar dacă la început mai mult cu forța. Prietenii mamei mele aveau o bibliotecă foarte bună, o bibliotecă tipică intelectualilor sovietici ce conținea lucrări clasice ale lui Dickens, Balzac, Dumas, Pușkin, Dostoievski, Tolstoi... Mai târziu am început să mă întreb cum de am putut îndura atâtea: mama mă obliga să citesc nu doar anumite lucrări ci întreaga operă a unui autor, volum cu volum. Din fericire, eram scutit să le citesc scrisorile (la acea vreme nu înțelegeam de ce erau publicate). Abia acum îmi dau seama că scrisorile sunt cele mai interesante lucruri din operele de colecție.

Am citit atât de multe cărți iar la un moment dat devenisem atât de cufundat în lectură încât mama trebuia să îmi impună o anumită limită. Citeam în timpul orelor și sub pătură cu lanterna. Probabil momentul cel mai amuzant a fost în clasa a șaptea când am fost prins în clasă citind următorul volum al operelor de colecție ale operelor lui Balzac. Cartea era sub bancă, profesorul a luat-o, s-a uitat la ea și apoi la mine iar apoi mi-a dat-o respectuos la loc.

„O carte îți poate schimba substanțial viața”

V-am povestit acestea pentru a arăta că am o experiență destul de mare în ceea ce privește lectura. Am destule cunoștințe, sau cel puțin așa sper, în domeniul literaturii și am gusturi la cărți. Astfel, îmi amintesc foarte bine ce impresie mi-au făcut primele cărți patristice pe care le-am citit. Acestea au fost Avva Dorotei, „Scara” Sfântului Ioan și „Patericul” Episcopului Ignatie Briancianinov. După ce am citit aceste cărţi, în primele luni ale seminarului, mi-am spus că nu o să mai citesc altceva de acum înainte. De fapt, pentru o perioadă lungă de timp nu am citit decât literatură duhovnicească. Abia câţiva ani mai târziu am început treptat să citesc din nou, mai întâi recitind marii clasici.

Așadar pot spune din proprie experiență că o carte îți poate schimba substanțial viața. De ce? Pentru că o carte reprezintă unealta educațională cea mai de preț pe care omul o putea inventa. Putem învăța foarte multe lucruri din cărți. Putem, mai înainte de toate, să avem un sentiment al educației, pe care cei care nu citesc nu au de unde să îl dobândească din altă parte, oricum, în mod sigur nu de pe internet care este încărcat mereu cu violență și limbaj codificat.

Citind marii clasici, câștigăm abilitatea de a înțelege idealuri precum prietenia, iubirea, onoarea, loialitatea, curajul și eroismul. Deși în ziua de astăzi aceste valori pot părea ridicole pentru unii. Mai mult decât atât, cititul reprezintă un portal spre istoria oamenilor, a locurilor, întrucât marii clasici sunt mereu în istorie.

Cărțile sunt, printre altele, unelte importante pentru înțelegerea lumii. Una este să ai un copil care învață la școală să spunem geografie sau istorie. Acolo i se cere să rețină nume, funcții, resurse naturale, date ale bătăliilor, numele țarilor și generalilor și datele de domnie, etc. Bineînțeles că este foarte greu pentru acel copil să găsească ceva interesant în această activitate. Dar cărțile, fie că sunt de ficțiune, istorice sau de literatură educațională, ne lărgesc orizonturile, creează un context în care toate acestea sunt reținute într-o manieră firească.

Din păcate, vorbind cu tinerii din ziua de astăzi observăm că mulți dintre ei nu au avut niciodată oportunitatea de a învăța cum să citească. Atunci când o persoană nu iubește literatura, când nu a crescut dezvoltându-și obiceiul de a citi, nu este doar un lucru trist, ci este tragic. Știu foarte mulți tineri minunați care aveau un instinct pentru a citi dar pe care nu l-au mai dezvoltat de prin clasa a șaptea sau liceu. Nu mai pot trece de acest nivel pentru că nu au dezvoltat un obicei din a citi.

Este posibil ca o persoană să citească dacă nu a dezvoltat acest obicei din tinerețe sau din copilărie? Ce știți din experiența dumneavoastră ca director de seminar și stareț de mănăstire?

Am întâlnit cazuri în mănăstire, pentru că cei ce intră acolo au înclinație spre ascultare. Le dădeam o binecuvântare: „Iată o carte pentru tine, citeşte-o”, iar el o citea. Din păcate acest lucru nu prea se întâmplă în seminar. Aş spune astfel că este posibil dar mai greu. La urma urmei este foarte important ca părinţii să „sesizeze momentul” când copilul ar putea deveni interesat de lectură.

Sfânta Scriptură nu poate fi citită odată și pentru totdeauna

Citirea Sfintei Scripturi este diferită de cea a altor cărți?

Cu siguranță. Când citim Sfânta Scriptură, mai ales pentru prima oară, este important să înțelegem ce fel de carte este aceasta, adică să nu o încadrăm în seria Iliadei și a Odiseei sau a altor mituri din vremuri de demult. Trebuie să conștientizăm importanța pe care a avut-o în istoria umanității. Astfel înainte să deschidem Biblia, trebuie să citim ceva despre aceasta, despre istoricul formării sale precum și despre conținutul cărții.

Mai mult decât atât trebuie să înțelegem că Noul Testament nu poate fi citită ca pe o simplă povestire. Uneori putem să citim o carte, chiar una bună și apoi putem să o punem la o parte. „Ai citit război și pace (Lev Tolstoi)?” „Da, în clasa a noua”. Ei bine, Sfânta Scriptură trebuie citită pe parcursul întregii vieţi, pentru că de fiecare dată vor fi descoperite lucruri noi la fiecare citire.

Sfânta Scriptură necesită mai multă atenţie decât alte cărţi. Când citim o carte normală, mai ales dacă putem citi foarte repede, am putea avea tendinţa să trecem prin firul narativ cât mai repede cu putinţă, poate chiar să sărim peste nişte detalii precum descrierea naturii sau a luptelor. Însă, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate(2 Timotei 3, 16). Fiecare cuvânt, fiecare frază, are un înțeles profund și definit, nu doar în sens literal ori narativ ci spiritual.

Cineva care abia a luat cunoștință de viața bisericească și de învățăturile sale ar trebui ca mai întâi să citească Noul Testament și apoi Vechiul Testament, chiar dacă în Biblie apar în ordine inversă.

Este nevoie de vreun „cadru special” atunci când citim Sfânta Scriptură sau din Sfinţii Părinţi? Mulți oameni în ziua de astăzi citesc atunci când folosesc transportul în comun, întrucât acesta este „timpul lor liber”. După ce ajungem acasă de la lucru şi după ce ne ocupăm de treburile gospodăreşti, e aproape imposibil să mai citim ceva şi să înţelegem.

De aceea există o a doua variantă, recomandată de destul de mulţi oameni cu experienţă spirituală, şi anume să ne începem ziua citind Sfânta Scriptură chiar și numai câteva versete. Trebuie să ne hrănim sufletul cu ele, astfel încât Evanghelia să ne ghideze în toate situațiile grele din viață.

În afară de asta, suntem într-adevăr foarte obosiți seara, chiar încărcați. Obiceiul clasic european presupunea ca Biblia să fie citită seara în familie, obicei regăsit în literatură și pictură. Dar acest obicei datează din alte vremuri, când viața era mai echilibrată. Munca de zi cu zi de atunci poate că era mai grea din punct de vedere fizic, dar mintea rămânea netulburată, spre deosebire de „societatea tehnologizată” de astăzi când abia mai știm cine suntem atunci când ajungem acasă.

Astfel în opinia mea, cel mai bine este să citim Sfânta Scriptură acasă, dimineața. Uneori oamenii citesc atunci când folosesc transportul în comun cărți destul de grele. Asta depinde de atenția fiecăruia. Dacă avem atenția bună atunci putem să citim pe drum, oricum e mai bine decât să ne uităm pe pereți.

 Ce cărţi credeţi că ar trebui să citească fiecare creştin?

Ar trebui să citească Patericul, Viețile Sfinților și Filocalia. La drept vorbind, Filocalia este o antologie de texte patristice. Cred că este imposibil să te desprinzi de primele patru volume ale Filocaliei. Atunci când începem să citim din literatura spirituală trebuie să începem ca în cazul literaturii normale, cu marii clasici: întâi trebuie să citim lucrările Sfinţilor Părinţi şi mai apoi opere ale autorilor moderni.

„Literatura spirituală reprezintă cuvântul despre Dumnezeu”

Potrivit Sfântului Ignatie, îndrumătorii duhovnicești sunt foarte rari. Astfel, în ziua de astăzi, ar trebui să „trăim sub îndrumarea scrierilor patristice”. Asta înseamnă că numai din cărţi putem să învăţăm despre viaţa duhovnicească?

Asta este de la sine înțeles. Este imposibil într-adevăr să cunoaștem ceva despre viața spirituală fără să citim din Sfinții Părinți, chiar dacă avem un îndrumător duhovnicesc, fie el cât de bun. Nici cel mai bun părinte nu le poate ști pe toate. În schimb lucrările Sfinților Părinți sunt o enciclopedie de experiență spirituală. Până la urmă nu este niciun secret că fiecare persoană în parte este diferită și că viața spirituală are mai multe căi: un lucru îl putem învăţa de la unii iar altceva de la alţii. Astfel, citirea Sfinţilor Părinţi este o virtute obligatorie pentru monahi şi de dorit și pentru lumea laică.

Acest lucru este valabil mai ales în cazul sfinților și a monahilor din timpurile noastre. Aceștia au scris pentru oameni ca noi, care se confruntă cu aceleași probleme și tipuri de viață. Una este să citești despre părinții din Egipt iar alt lucru să citești scrisorile unui duhovnic către fii săi  sau cele ale părintelui Paisie Aghioritul.

Diferența dintre literatura clasică și literatura spirituală este aceea că cea din urmă nu trebuie doar citită ci și pusă în practică. Cum învățăm să facem asta? La ce lucruri trebuie să fim atenți?

Totuși, diferența cea mai importantă între cele două tipologii este că până și cea mai profundă literatură clasică este totuși ficțiune, chiar și atunci când se abordează diverse teme (tipuri de caracter în diverse situații). Este dacă doriți, un fel de parabolă foarte bine dezvoltată. Dar literatura spirituală reprezintă cuvântul despre Dumnezeu, o ilustrare a Sfintei Scripturi. Aceștia sunt oameni care au reușit să urmeze învățătura evanghelică pe parcursul vieții și nu doar să citească Sfânta Scriptură și să zică: „Doamne, ce scriere frumoasă, cât adevăr!” Ei au pus aceste lucruri în practică. Priviţi de exemplu viaţa Sfântului Antonie cel Mare. Iată cum a înţeles cuvintele Evangheliei în biserică: „dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21). Apoi a renunţat la tot ce avea şi s-a retras în munţi. Acest lucru este de neconceput în mentalitatea de astăzi. Într-adevăr, astfel de cazuri nu sunt prea des regăsite în istoria creștinătății, dar sunt reale.

Atunci când pătrundem în domeniul literaturii patristice și spirituale, trebuie să avem totuși în minte că ne aflăm în fața învățăturilor despre Dumnezeu, în fața învățăturilor „teologice”,  căci Evanghelia este chiar cuvântul spus de Domnul.