Obiecte de cult în dar pentru Mănăstirea Chirilovca

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Obiecte de cult în dar pentru Mănăstirea Chirilovca

Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași a venit joi, 28 octombrie 2021, în sprijinul Mănăstirii Chirilovca din Episcopia de Bălți, ce aparţine de Mitropolia Basarabiei.

Prin dragostea arhimandritului Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, așezarea monahală de peste Prut a primit un set de obiecte de cult noi: chivot, litier, cinci candele, două sfeşnice, o sfântă evanghelie şi o sfântă cruce. Acestea au fost sfinţite de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, în cuvântul său de mulţumire, Preasfinţia Sa a vorbit despre generozitatea şi despre dragostea părintelui Nicodim Gheorghiţă. Ierarhul a amintit de tonele de produse alimentare donate de Mănăstirea Hadâmbu, despre ajutorul acordat bisericilor din Basarabia şi despre copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, dăruită în ziua de 13 iulie 2021.

„Părintele Nicodim este un adevărat misionar în spaţiul basarabean, care susţine Biserica Ortodoxă Română din acest teritoriu şi aduce multă bucurie în casele basarabenilor nevoiaşi. Părintele Nicodim îşi face datoria cu cinste faţă de acest pământ şi faţă de fraţii săi de peste Prut”, a menţionat PS Antonie.

Sora Maria Popa, locţiitoare de stareţă a Mănăstirii Chirilovca şi ieromonahul Pahomie Popa, duhovnicul aşezării mănahale, şi-au arătat recunoştinţa pentru darurile primite. În aceeaşi zi, Mănăstirea Hadâmbu a mai oferit produse alimentare (ulei, orez, macaroane, zahăr) şi haine pentru copiii de la Centrul de Plasament Temporar şi Reabilitare din municipiul Bălţi.

Citește despre: