Octombrie trist
Nu plânge, Maică, nu te tângui,
Moldovei ești pe veci ocrotitoare,
Cu mila ta acestea s-or sfârși,
Și vom veni din nou la sărbătoare.
Ce triste vremuri și ce toamnă tristă,
Miroase-a boală în loc de busuioc,
Și a durere și a neputință,
Încremenită lumea stă în loc.
E vremea când la Iași era Lumină,
Și dragostea răbda în lungi trasee,
Și Cuvioasa-i aștepta să vină,
Din patru zări pe credincioșii ei.
Azi se aud cântări din Catedrală,
Și tânguiri și rugăciuni și psalmi,
În jur e o atmosferă anormală,
În loc de pelerini, sosesc jandarmi.
Nu plânge, Maică, nu te tângui,
Moldovei ești pe veci ocrotitoare,
Cu mila ta acestea s-or sfârși,
Și vom veni din nou la sărbătoare.
Și-o să-ți aducem Maică, flori de toamnă,
Și-ți vom cânta cântări de mulțumire,
Și te vom săruta iar fară teamă,
Și te vom copleși iar cu iubire.
Nimic din toate astea n-or ramâne,
Căci în iubirea Domnului avem nădejde,
De ne-om uni cu Sfinții-n rugăciune,
Va îngădui păcatul să-l dezlege.
Și vom învinge orice pandemie,
De ură sau de boli fără de leac,
Că-i plin pământul scump al României,
De Sfinți ce ocrotesc acest meleag.
(Liliana Toderiță)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
