Gândirea teologică, opera scrisă şi activitatea misionară ale acestui „teolog laic” sau „laic spiritual”, după cum este supranumit în Occident, îl situează între cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea, care au marcat timpul celui mai zbuciumat veac din istorie. Numai că diferenţa dintre Olivier Clément şi ceilalţi teologi ortodocşi ai secolului este aceea că cel dintâi nu s-a născut într-un mediu ortodox, sau cel puţin creştin, ci într-o familie complet atee, trăind apoi o perioadă de timp şi într-un cadru total decreştinate.

Întâlnirea cu Hristos

Lucrarea sa, intitulată L'Autre Soleil, autobiographie spirituelle (Celălalt soare, autobiografie duhovnicească, Stock, 1986), Olivier Clément şi-o începe cu următoarea mărturisire: „Când eram copil, nu mi se vorbea niciodată despre Dumnezeu”. Este semnul că în familia sa, numele lui Dumnezeu era ignorat complet. Părinţii teologului, la origine, erau protestanţi şi descindeau din familiile izgonite în sudul Franţei (Anianes din Cévennes), după Revoluţia Franceză, în urma „războiului religiilor”. Înţelegem că reputatul nostru teolog, atunci când a văzut lumina zilei, în 18 noiembrie 1921, aparţinea unei astfel de familii, care între timp a adoptat, ca „doctrină” nouă, doctrina partidului socialist francez.

Convertirea lui Olivier Clément la Ortodoxie a fost una cu totul aparte. El a intrat în dialog cu Dumnezeu la vârsta maturităţii, asemenea Sfântului Pavel. Dacă în copilărie acest dialog era declarat imposibil şi inutil, în urma unei lungi căutări, trecând prin înţelepciunea religiilor Extremului Orient, Olivier Clément, teologul de mai târziu, a întâlnit pe Hristos în ziua de 23 noiembrie 1952, când a cerut botezul în Biserica Ortodoxă. Acest fapt i-a schimbat în totalitate viaţa. Pentru noi, care ne-am născut creştini ortodocşi şi am fost hrăniţi din laptele eclesial al Bisericii mame, apoi întăriţi cu hrana consistentă a tradiţiei ortodoxe, este de neînţeles profunzimea unei astfel de schimbări, dar pentru Olivier Clément convertirea a fost simţită ca un dat ontologic, fiinţial. El a trăit profund renaşterea sa prin apă şi duh. „În timpul Botezului, spunea el mai târziu, am simţit cum seminţele Învierii au germinat şi invadat pentru totdeauna spaţiul fiinţei mele”. Vechea sintagmă a apologeţilor din zorii creştinismului primar: „Nu ne-am născut creştini, ci am devenit”, se potriveşte şi în cazul profesorului Olivier Clément.

Prieten al Părintelui Dumitru Stăniloae

Traseul vieţii sale de până la botez a fost sinuos. După ce a primit o formare literară şi istorică în tinereţe, Olivier a devenit profesor de istorie la un liceu parizian. În marele tumult al oraşului luminilor, Dumnezeu a voit ca drumurile sale să se intersecteze cu cele ale filosofului rus Nicolae Berdiaev şi ale teologului Vladimir Lossky. Convorbirile cu ei l-au determinat la acel convertio prin metanoia, care i-a adus adeziunea necondiţionată la misterul credinţei creştine ortodoxe. Astfel, înainte de a deveni profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris, de prin anii â60, Olivier Clément s-a ataşat total - ca un călugăr care se iniţiază în viaţa monastică alături de un iscusit părinte spiritual - de Vladimir Lossky, reprezentantul de referinţă al neo-patristicii ortodoxe. Mai târziu, s-a dovedit că Olivier Clément a fost pătruns de teologia şi spiritualitatea marelui Lossky. S-a preocupat de publicarea postum a lucrării sale Vederea lui Dumnezeu, iar în cursurile predate studenţilor de la „Saint Serge”, permanent făcea referire la mentorul său duhovnicesc. Teza sa de doctorat, nesusţinută la Sorbona, asupra Maestrului Eckhart este, de asemenea, presărată şi influenţată de teologia lui Lossky.

Însă, Olivier Clément nu a rămas să se adape doar din izvorul nesecat al teologiei lui Berdiaev şi Lossky, ci a intrat în contact şi cu alţi teologi ruşi din diaspora ortodoxă: Paul Evdokimov, Leon Zender, Alexandru Soloviev, Soljeniţîn, Paul Florensky, Alexandru Scheman şi mulţi alţii. În ultimul timp, părăsise într-un fel teologii ruşi pentru a se ataşa de Părintele Dumitru Stăniloae, cu care a devenit un prieten în duh evanghelic. Nu am spaţiul potrivit pentru a vorbi despre strânsa legătură dintre cei doi teologi. Pot afirma doar faptul că Olivier Clément era pătruns de o emoţie sfântă de fiecare dată când vorbea despre Părintele Stăniloae. De fapt, el este cel care m-a determinat să aprofundez teologia celui mai mare teolog român şi să scriu, sub îndrumarea sa, prima teză de doctorat despre unul dintre cele mai importante capitole ale operei Părintelui, îndumnezeirea omului. Olivier Clément a fost cel care a reafirmat faptul că Părintele Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea.

Ancorat în realitatea timpului său

În Occidentul secularizat, Olivier Clément a fost teologul care a trăit marile mutaţii ale zbuciumatului veac al XX-lea. A fost prezent în iureşul mişcărilor tinerilor din mai 1968 de la Paris, a trăit căderea zidului Berlinului şi a comunismului din ţările ortodoxe, războiul din Iugoslavia şi alte schimbări radicale în societatea umană contemporană. Reacţionând la toate aceste realităţi, prin operele sale, Olivier Clément reafirma fără încetare demnitatea persoanei umane în dialog cu modernitatea şi provocările ei. De asemenea, ancorat în mondenitatea timpului său, Olivier era foarte sensibil faţă de problemele noi ale societăţii: ingineria genetică, tanatologia, clonarea, sexualitatea, secularizarea, mondializarea, noologia, new-ageismul etc.

A avut convorbiri cu patriarhii: Atenagoras, Bartolomeu, Alexei al Moscovei, Daniel al BOR, Ignatie al Antiohiei, precum şi cu Papa Ioan Paul al II-lea, acestea fiind doar câteva dintre personalităţile proeminente ale vieţii bisericeşti şi sociale mondiale pe care le-a cunoscut. Să nu uităm că a fost coordonatorul lucrărilor de doctorat ale unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Serafim Joantă, Teofan Savu, Irineu Popa, precum şi al altora, din alte Biserici Ortodoxe, între care: Patriarhul Ignatie al Antiohiei şi Mitropolitul George Chodor din Liban. Am fost ultimul dintre cei care au lucrat teza de doctorat cu domnia sa, înainte ca boala să-l imobilizeze pentru mulţi ani la domiciliul său din 11 rue Boyer, Paris 18, de unde Dumnezeu i-a chemat sufletul la ceruri.

Principiul unităţii în diversitate în Ortodoxie

În cele ce urmează, doresc, pe scurt, să prezint şi câteva din reperele gândirii teologice ale regretatului Olivier Clément.

Când vorbim despre gândirea teologică a lui Olivier Clément, în primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că viziunea credinţei plenare a teologului care abordează problemele doctrinei este pătrunsă de o Ortodoxie viabilă, deschisă şi primitoare a tot ceea ce este adevărat şi autentic, chiar dincolo de frontierele dogmatice şi canonice ale Ortodoxiei istorice. Viziunea plinătăţii şi unităţii, care nu este nici unicitate, nici exclusivitate, domină gândirea teologică a marelui „passeur”, cum îl numesc unii. Olivier Clément a elaborat pentru prima dată în Ortodoxie principiul de unitate în diversitate. Convingerea sa profundă era aceea că Hristos este prezent oriunde şi că, prin întrupare, Hristos Şi-a asumat întreaga umanitate, din începutul istoriei până la sfârşitul ei. „Întreaga istorie a umanităţii, zicea Olivier Clément, ţine de Hristos întrupat şi tinde către Hristos Cel ce va să vină”.

Teologia marelui Clément este o teologie pascală, ca un imn dedicat Învierii lui Hristos şi deci o teologie a speranţei. Această dimensiune pascală traversează toate operele sale dogmatice, chiar şi cele în care îşi etalează reflecţiile asupra crizei modernităţii în care Ortodoxia trebuie să-şi promulge mesajul ei revelat. Dinamica hristică din istorie trebuie amplasată în spaţiul unde suflă Duhul Sfânt, nu în afara lui, adică în spaţiul eclesial, sau spaţiul unde se adună credincioşii într-un singur trup tainic, spiritualizat. Aşa cum Duhul Sfânt Se odihneşte în Fiul, tot astfel Se odihneşte şi în cei care constituie Trupul Său tainic, care este Biserica, dar acea Biserică fără hotare sau limite. De aceea, marele teolog, în opera sa "La revolte de lâEsprit" nu surprinde nicicum atunci când vorbeşte despre dinamica Sfântului Duh în Biserică, arătând că misterul Bisericii în Duhul Sfânt este acelaşi lucru cu misterul Duhului în Biserică. „Şi unde nu suflă Duhul Sfânt?”, se întreabă teologul speranţei... „Experienţa oamenilor plini de Duh Sfânt în Biserică înseamnă o mişcare dinamică, teandrică, în orice loc al Cosmosului”.

Teolog acceptat de toate marile religii

Olivier Clément a fost un trăitor laic al Filocaliei şi un îndrăgostit de frumuseţea impenetrabilă a divinităţii. S-a străduit toată viaţa, de când a fost chemat în chip miraculos la Ortodoxie, să caute şi să decripteze energiile necreate ale lui Dumnezeu din firea lucrurilor şi să intre în comuniune cu chipul lui Dumnezeu-Iubire din fiecare persoană. Ca şi Părintele Stăniloae vedea lumea, cu raţiunile ei, într-un permanent dialog cu Dumnezeu-Creatorul. Să nu uităm că s-a preocupat de traducerea în limba franceză a Filocaliei, căreia i-a făcut un amplu comentariu introductiv, ca lumea occidentală să perceapă frumuseţea inegalabilă a acestei opere.

A coordonat traducerea în limba franceză a cărţii monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii (Le Journal de la félicité). Nu la întâmplare s-a preocupat de această operă. Convertirile celor doi se aseamănă întrucâtva!

Olivier Clément a fost un ecumenist şi un partener de dialog pentru cei aparţinând altor religii şi spiritualităţi, fapt ce i-a conferit o aureolă de teolog universal, acceptat de toate confesiunile. Sunt bine cunoscute reflecţiile sale despre religiile asiatice şi, mai curând, despre Islam (vezi "Un respect têtu, Islamet christianisme"; lucrare scrisă în colaborare cu istoricul tunisian Mohamed Talbi). În gândirea lui O. Clément, „Dumnezeu ar rămâne nedrept dacă nu ar avea un loc în Paradis şi pentru cei care nu au avut şansa să fie chemaţi la cunoaşterea lui Hristos... O religie care afirmă că cealaltă nu deţine nicio fărâmă din adevărul revelat, aceea predică deja exclusivismul şi totalitarismul... Hristos nu a respins pe nimeni!...”

Cu toate aceste principii, Olivier Clément, când L-a descoperit pe Hristos, spune că a descoperit totul: „La un moment dat, în viaţa mea, Hristos a venit să mă caute şi eu L-am urmat. Atunci am pus între paranteze tot ceea ce eu ştiam despre religiile lumii şi am trecut totul prin fiinţa lui Hristos” (LâAutre Soleil, op. cit. p.12). A înţeles că Hristos este Creatorul, Providenţiatorul, Mântuitorul şi Judecătorul lumii şi va da fiecăruia după meritul său.

Tradiţia ortodoxă, un bun al tuturor

Gândirea sa teologică este lăsată moştenire urmaşilor şi este cuprinsă în cele peste treizeci de opere pe care le-a scris. Între teologii contemporani, Olivier Clément este, fără îndoială, cel care a ştiut să se aplece asupra marilor întrebări şi provocări ale modernităţii. A căutat să răspundă şi să dea soluţii într-un mod exemplar, reflecţiile sale devenind normative pentru creştinii angajaţi în confruntarea cu postmodernitatea şi postcreştinismul. Gândirea sa este fundamentată pe tradiţia patristică a Bisericii, însă, în acelaşi timp, ea este creatoare şi novatoare, adaptată la gândirea omului modern. În plină epocă a negativismului şi iluminismului tardiv, Olivier Clément a ştiut să aprindă o lumină pe care întunericul n-a putut-o stinge. S-a preocupat mult de Ortodoxia din diaspora, încercând să reunească pe toţi, nu sub jurisdicţiile canonice ale bisericilor mame, ci sub omoforul nevăzut al lui Hristos, Arhiereul veşnic, în aşa fel ca tradiţiile credincioşilor ortodocşi din ţările ortodoxe să devină un bun al tuturor.

În loc de concluzii, voi cita din cuvântul părintelui Boris Bobrinskoy, ţinut la înmormântarea marelui teolog: „Pentru Olivier Clément, viaţa umană, sub toate faţetele ei, trupeşti, sentimentale, intelectuale, sociale, nu avea niciun sens decât în misterul Învierii lui Hristos. «După Învierea lui Hristos, - îl citează pe defunct -, un spaţiu de nemurire se deschide în opacitatea lumii, un spaţiu unde totul poate să basculeze în lumină». Intrând tu însuţi, de acum, în Lumina pascală fără sfârşit a Împărăţiei lui Dumnezeu, iar aceasta tocmai în ziua de pomenire a Sfântului Serafim de Sarov, nouă, celor adunaţi astăzi în juru-ţi, tu te adresezi cu salutarea Sfântului Serafim: «Hristos a înviat, bucuria mea!»”.