Părintele Paisie Olaru de la Sfânta Mănăstire Sihăstria a fost dăruit de Dumnezeu cu darul vindecării și pacificării sufletelor rănite de păcate. Învățătura lui teologică era, deodată, simplă și înțeleaptă, evanghelică și practică. Părintele Paisie avea o mare forță pașnică de a discerne ușor și direct esențialul de secundar, fără să relativizeze plinătatea credinței trăite și fără să o complice prin piedici inutile.

Asemenea sfinților din pustie care concentrau multă înțelepciune sfântă în cuvinte puține, Părintele Paisie spunea esențialul în sfaturi părintești. Bunătatea sa nu era sentimentalistă, iar mânia sa nu era pătimașă. Ascet și rugător, Părintele Paisie avea o severitate fără crispare și o smerenie fără naivitate: era un om matur duhovnicește și curat cu inima.

Însă darul său cel mai mare era acela de a liniști sau pacifica sufletele celor ce se mărturiseau la el sau cereau binecuvântarea lui. Pacea pe care o transmitea în jurul său venea din iubirea sa profundă și smerită față de Dumnezeu și față de semeni. Din familiaritatea sa sfântă cu Dumnezeu, Atotmilostivul și Iubitorul de oameni, se nășteau rugăciunile și binecuvântările sale familiare, părintești și gingașe față de pelerinul credincios: „Binecuvintează, Doamne, căsuța lui, măsuța lui... dă-i, Doamne, un colțișor de rai”. Pronunța aceeași binecuvântare pentru oamenii de rând și pentru patriarh sau mitropolit. Păcatul risipește și tulbură, iar Sfântul Duh adună și pacifică, liniștește.

Purtător de Sfântul Duh, prin credință smerită și rugăciune neîncetată, Părintele Paisie duhovnicul aduna mintea în jurul inimii și inima oamenilor lângă Dumnezeu, într-o vreme în care ideologia comunistă atee încerca să rătăcească minți, să usuce inimi și să depărteze pe oameni de Dumnezeu.

Deși slab și firav la înfățișare, Părintele Paisie a fost în ultimii ani ai dictaturii comuniste în România un adevărat uriaș al spiritului românesc care, în liniște, fortifica Biserica lui Hristos din inimile credincioșilor, în timp ce în zgomotul capitalei se demolau biserici de zid. Dumnezeu singur știe cât de mult prețuiește un duhovnic dătător de pace și sănătate a sufletului atunci când societatea umană se organizează în sistem infernal! Sfințenia Părintelui Paisie Duhovnicul nu se impunea spectaculos, ci irezistibil de pașnic, pentru că sfințenia umanizează pe om, contrar patimilor egoiste care înstrăinează umanul din om.

Cartea Părintele Paisie Duhovnicul, publicată de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, ne cheamă să înțelegem deodată cât de minunat lucrează Dumnezeu în mijlocul unui popor smerit și credincios și cât de mare este nevoia de a avea duhovnici adevărați care să ne lumineze calea dreptei credințe.

(Cuvânt înainte al IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la cartea Părintele Paisie Duhovnicul, de Arhimandritul Ioanichie Bălan, Editura Trinitas, Iași, 1993)