Povestit-a, unul din părinți despre avva Ioan persul, că din darul lui cel mult, întru prea adânca nerăutate a venit. Că acesta petrecea în Arabia Egiptului și s-a împrumutat odată de la un frate cu un galben și a cumpărat in să lucreze. Și a venit un frate rugându-se și zicând: dăruiește-mi, avvo, puțin in să-mi fac un leviton (îmbrăcăminte)! Și i-a dat cu bucurie. Asemenea încă și altul a venit rugându-se: dă-mi puțin in, să-mi fac o fotă! Și i-a dat și lui asemenea. Și alții cerând, da în scurt cu bucurie. La urmă vine stăpânul galbenului, cerându-i, și i-a zis lui bătrânul: mă duc și ți-l aduc. Și neavând de unde să-l dea, s-a sculat să se ducă la avva Iacov al diaconului, să se roage să-i dea banul, ca să plătească fratelui. Și mergând, a găsit un galben jos pe pământ, și nu s-a atins de dânsul. Și făcând rugăciune, s-a întors la chilia sa. Și a venit fratele iarăși supărându-l pentru ban. Și i-a zis bătrânul: eu negreșit port grijă și mergând iarăși a găsit, banul jos unde era, și făcând rugăciune s-a întors la chilia sa. Și iată, asemenea a venit fratele cel ce îl supăra și i-a zis bătrânul că negreșit de această dată îl aduce. Și sculându-se iarăși a venit la acel loc și l-a găsit acolo stând. Și făcând rugăciune, l-a luat, și a venit la avva Iacov, și i-a zis: avvo, venind la tine, am găsit banul acesta pe cale. Deci ajută și vestește în enorie, nu cumva l-a pierdut cineva, și de se va găsi stăpânul lui, dă-l. Deci mergând bătrânul, trei zile a vestit și nimeni nu s-a găsit, care să fi pierdut banul. Atunci a zis bătrânul către avva Iacov: deci, dacă nimeni nu l-a pierdut, dă-l acestui frate, că îi sunt dator lui și venind să iau de la tine milă (milostenie) și să plătesc datoria l-am găsit. Și s-a minunat bătrânul, cum fiind dator și găsind, nu l-a luat, să-l fi dat. Și aceasta încă era mirare de dânsul, că de venea cineva să se împrumute de la el de ceva cândva, nu singur da, ci zicea fratelui: du-te, ia-ți ție orice ai trebuință și dacă aducea, îi zicea: pune-l iarăși la locul lui! Iar de nimic nu aducea cel ce a luat, nimic nu-i zicea.

Se spunea despre avva Ioan Persul ca venind la dânsul niște oameni răi, a adus lighean și se ruga să le spele picioarele, iar aceia cucernicindu-se, au început a se pocăi.

(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, pp. 123-124)