Spuneau ucenicii că, adeseori, un sătean lăsa oile să pască în via mănăstirii. Deci, i-au zis fraţii: 

– Dă-ne voie, părinte, să scoatem oile din vie şi să spunem omului să le păzească. 

– Nu este bine, fraţilor! a zis bătrânul. De ce să întristăm sau să smintim pe mirean? El nu vede că oile sunt în vie? Lasă să le scoată el, ca să nu-l supărăm. 

Uneori venea la părintele Evghenie câte un sătean nevoiaş şi-i cerea împrumut alimente, vase sau unelte de lucru. Iar bătrânul îi zicea cu blândeţe: 

– Du-te, frate, în magazie şi ia ce-ţi trebuie. Iar când vei termina treaba, adu lucrul înapoi şi-l pune de unde l-ai luat. 

El niciodată nu urmărea pe datornici, nici nu le cerea împrumutul înapoi. 

Cea mai obişnuită ascultare a părintelui Evghenie era munca la bucătărie. În timp ce fraţii lucrau la vie, el făcea focul, fierbea mâncarea, frământa pâinea, aducea apă, spăla vasele şi zicea în taină Rugăciunea lui Iisus. La amiază, când toate erau gata, zicea: 

– Părinţilor, poftiţi la masă! 

Aşa s-a nevoit părintele Evghenie aproape 40 de ani, slăvind pe Hristos şi slujind cu dragoste pe oameni. Apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropat de ucenici lângă biserica Schitului Brazi. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 596-597)