Întrebarea 5 (P.S. Vasile): Părinte Zaharia, aţi folosit o frază foarte interesantă, anume că omul "trebuie să-L convingă pe Dumnezeu că este al Lui", că îi aparţine, ceea ce mi se pare a fi ceva foarte important. Cum facem aceasta? Cum au făcut Sfântul Siluan sau stareţul Sofronie? Cum Îl convingem pe Dumnezeu? Ce trebuie să facem?

Răspunsul 5: În traducerea engleză a cărţii sale, Sfântul Siluan vorbeşte despre o "dragoste aleasă", care în rusă este numită "marea ştiinţă" - adică ştiinţa prin care înveţi să te pleci înantea lui Dumnezeu, pentru că toate darurile Sfântului Duh au venit prin pogorârea Domnului. Precum citim în Epistola către Efeseni, "suindu-Se la înălţime [Domnul] robit-au robia şi au dat daruri oamenilor" (Ef. 4:8). Şi apostolul spune cu uimire: "iar aceea că S-au suit, ce este numai că S-au şi pogorât întâi la cele mai de jos ale pământului?" (Ef. 4:9). De aceea, dacă vrem să urmăm lui Hristos şi să cunoaştem  totus Christus, Hristosul întreg, trebuie să învăţăm această Cale a lui Hristos, a "pogorârii". Numai aceasta ne dă putinţa de a-L convinge că suntem ai Lui.

Întrebarea 6 (P.S. Vasile):  Deşertarea de sine face parte din ea?

Răspunsul 6: Da, şi deşertarea de sine, precum am spus mai înainte, vine prin pocăinţă.

Întrebarea 7 (P.S. Vasile): Este aceasta un act al voinţei mele sau ceva ce Dumnezeu lucrează mai înainte de a-Şi face intrarea?

Răspunsul 7: Cred că este întotdeauna o îmbinare între cele două. Dar dat fiind faptul că Dumnezeu voieşte întotdeauna să ne dea tot ce are El, ţine de noi să răspundem voii Sale, doririi sale, şi, primind crucea Sa, să-l convingem că suntem ai Lui. Vedeţi, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu "greu de mulţumit" şi de aceea mulţi cad de la El. E greu de mulţumit pentru că El a plănuit ceva foarte măreţ pentru noi şi vrea să ne dăruiască totul; dar cum poate El să ne încredinţeze tot cerul, toată veşnicia, mai înainte de a fi puşi la încercare? Ca să primim ceva foarte măreţ, noi trebuie să fim puşi la încercare. În viaţa obişnuită, spre exemplu, trebuie să ne dovedim vrednici ca să primim ceva - să zicem, o anumită promovare -, deci cu cât mai mult trebuie să ne dovedim vrednici dacă vrem să primim viaţa dumnezeiască? Şi aceasta, nu pentru că Dumnezeu este zgârcit sau rău, ci pentru că El nu vrea să dea viaţa dumnezeiască şi mai apoi noi să dăm "cele sfinte câinilor" (Mt. 7:6), şi prin aceasta să aducem asupra noastră o pustiire şi mai mare. Dumnezeu face toate acestea de dragul nostru. El a gândit ceva peste măsură de măreţ pentru noi: El ne-a zidit după chipul şi asemănarea Sa, dându-ne putinţa să primim descoperirea ce avea să vină la sfârşitul veacurilor, prin Fiul Său.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiţi şi voi inimile voastre, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009; pp. 83-84)