Maicile din Siria: „Dumnezeu ne-a vrut acasă!”

12 Martie 2014 20:36 Nicolae Pintilie Ortodoxia în lume

„Nu ştiam mare lucru, doar ne aduceau apă şi mâncare. Noi ne-am păstrat rânduiala de acasă, rugăciunea şi slujbele, atât cât le ştiam pe de rost, le rosteam în gând”.

Maoulla a fost prima localitate creştină din Siria devastată de către auto-intitulata Armată Siriană Liberă. Ea a reprezentat, astfel, deschiderea unei noi răni din coasta Mântuitorului Hristos. Deşi, după evenimentele din luna septembrie 2013, satul a rămas pustiu, o mână de maici ortodoxe s-a aşezat împotriva furtunii şi nu şi-a părăsit mănăstirea. În timp ce majoritatea ortodocşilor s-au refugiat în Liban, iar alţii au luat calea Europei, monahii de la mănăstirea Sfântul Apostol Pavel, din aceeaşi localitate, au fost primiţi în obştea unei mănăstiri de lângă Damasc. Doar maicile de la „Sfânta Tecla”, suflete curajoase, nu şi-au părăsit biserica şi pe ocrotitoarea lor. Au preferat să rămână într-un sat fără locuitori, fără forţe de ordine, fără electricitate şi fără mijloace de comunicare, doar cu Sfânta Tecla – prima muceniţă creştină. Au rezistat în aceste condiţii aproape patru luni când, pe 9 decembrie 2013, Agenţia de Ştiri Siriană anunţa devastarea bisericii şi răpirea maicilor de la Maoulla. Aşa a început captivitatea babilonică a unor suflete încercate…

Ştirile şi presupunerile nu au încetat să apără. Ba a existat inclusiv părerea că mica obşte a plecat de bunăvoie, aşa… într-o mică vacanţă. La începutul anului 2014, ziarul londonez Daily Star anunţa că generalul Abbas Ibrahim, şeful Serviciului de Securitate Libanez, a reuşit să aibă o convorbire telefonică cu maica stareţă de la Maoulla. Atât! Până pe 18 februarie, când jurnalistul creştin de origine siriană Raymond Ibrahim informa că, pentru câteva minute, a circulat pe internet un film care prezenta doar şapte dintre cele 12 maici răpite.

Aşezate pe o canapea modernă, maicile erau filmate discutând despre conflictul internaţional abătut asupra Siriei. Aşa cum observa jurnalistul menţionat, pelicula a fost filmată sub presiunea ameninţării armate, maicile fiind forţate să se prezinte într-o stare bună. În plus, ele nu mai purtau însemnele monahale, nici semnul Sfintei Cruci, hainele lor semănând foarte mult cu cele ale femeilor musulmane.

Eliberare sub semnul umilinţei

După trei luni de lacrimi şi rugăciune, după nenumărate intervenţii internaţionale, chiar şi din partea liderilor religioşi musulmani, cele 11 maici şi stareţa lor au fost eliberate. Mai bine zis, au fost lăsate pe câmp, la graniţa dintre Liban şi statul sirian. Luni, 10 martie 2014, în zori, maicile au fost legate la ochi şi urcate într-un microbuz care, după multe ore, a oprit în pustiu. Fără informaţii legate de locul în care se aflau, fără apă şi mâncare, maicile s-au lăsat în voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu le-a abandonat, ci şi le-a îndrumat spre graniţa siriană. În partea opusă se afla deşertul – câţiva zeci de kilometri de nisip fierbinte şi dogoritor.

Fără acte de identitate, măicuţele au fost din nou reţinute, de data aceasta acasă la ele, în Siria. Situaţia a durat până al sosirea oficialului de la Damasc, Hafez Makhlouf, cel care a semnat pentru eliberarea lor. Din nou, au fost urcate în maşini ale armatei, ce au luat drumul Damascului. Libertatea maicilor era încă departe. Anchetate de autorităţile siriene, intervievate de marile agenţii de presă străine, maicile au trăit o a doua parte a robiei babilonice. Ce să răspundă? Ce ştiau ele? Au spus că au fost ţinute pe teritoriul Siriei, la Yabroud, într-o vilă, sub pază, fără a se comunica prea mult cu ele: „Nu ştiam mare lucru, doar ne aduceau apă şi mâncare. Noi ne-am păstrat rânduiala de acasă, rugăciunea şi slujbele, atât cât le ştiam pe de rost, le rosteam în gând”.

Au aflat în timpul anchetei că, de fapt, au locuit în vila unui om de afaceri sirian, George Haswani, cu care preşedintele ţării, Bashar Al Assaad a purtat mai multe tratative pentru a mijloci eliberarea maicilor. Au mai aflat că răpitorii ceruseră pentru viaţa lor 50 de milioane de dolari şi că un om de afaceri din Qatar se oferise să plătească pentru ele patru milioane din suma pretinsă.

Hărţuite de către jurnalişti şi fotoreporteri, anchetate de către autorităţi, maicile erau îngrijorate doar de ceea ce urmau să găsească acasă, la mănăstirea Sfintei Tecla.

Deşi Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient le-a îndemnat să rămână la Damasc, la sediul episcopal, ele s-au întors marţi, 11 martie, acasă. Între ruine, dar acasă. Biserica este dărâmată, nu există surse de electricitate şi apă, rebelii circulă în voie prin preajma fostului oraş arameic. Cu toate acestea, maicile au insistat să nu o lase singură pe Sfânta Tecla.

Potrivit unor surse apropiate, maica stareţă Pelaghia Sayyaf a mărturisit că „faptul că ne-am întors acasă este minunea lui Dumnezeu. Nu vom povesti nimănui prin ce am trecut, pentru că iubirea lui Dumnezeu copleşeşte totul. Dumnezeu ne-a vrut acasă, nicăieri nu este mai bine ca acasă!”.

De la același autor

Ultimele din categorie