Când va veni la tine vreun frate, primeşte-l cu toată bucuria şi odihneşte-l cu plăcere; nu-i spune cuvinte nefolositoare, ci îmbie-l să faceţi rugăciune şi, după ce va şedea, întreabă-l cum stă cu sănătatea şi apoi taci. De voieşte, dă-i o carte să se zidească din ea, iar tu fă-ţi lucrul tău. De va veni, însă, vreun frate de departe, ostenit, odihneşte-l cu mare osârdie, spală-i picioarele, spală-i veşmântul dacă e negru de murdărie, şi coase-i-l, dacă e zdrenţuit; dacă-i sărman, dă-i lui din binecuvântarea cu care te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, ştiind că tot ce ai nu este al tău, ci este dar al lui Dumnezeu.

Când vei merge tu însuţi la cineva acasă, iar stăpânul va ieşi pentru vreo treabă oarecare, ia seama ca nu cumva, rămânând singur, să îţi dai slobozenie a-ţi întoarce faţa încolo şi încoace, dorind să cercetezi lucrurile din casă - şi cu atât mai mult a te atinge de ceva ori a deschide vreun dulăpior, sau vreun vas, sau vreo carte. Cel mai bine e ca atunci când stăpânul va ieşi să îi ceri să-ţi dea ceva de făcut - şi ce-ţi va da, să faci nelenevindu-te până se va întoarce acela.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 87)