2 iulie 1504-2 iulie 2010,
din pomelnice în sinaxare:
Sfântul Voievod Ștefan cel Mare


Bãtrâna Europã, leagãn de civilizație și culturã, cu o istorie fascinantã. O istorie pe care nimeni nu o poate sintetiza în câteva rânduri. Din punct de vedere spiritual și rezumând școlãrește, bãtrâna Europã are la bazã cel puțin trei stâlpi fundamentali: civilizația și cultura Eladei (de la care a învãțat iubirea de înțelepciune și democrația), civilizația vechii Rome (dreptul roman e valabil și azi, iar majoritatea popoarelor europene vorbesc limbi romanice) și credința, cultura și valorile lumii creștine. Priviți la cei 2.000 de ani de istorie ai Europei care au stat sub semnul crucii și al Învierii, al libertãții de creație și culturã creștinã și sigur îmi veți da dreptate.
Divizatã în zbuciumata ei existențã de interese politico-economice, sociale, naționale, religioase ș.a., asistãm astãzi la refacerea unitãții vechiului continent prin nașterea Uniunii Europene.
Naștere care înseamnã, ca orice naștere, creație, dar și durere și sacrificiu.
Mãria Sa Ștefan cel Mare, venit pe tronul Moldovei la patru ani dupã ce Bizanțul cade sub pãgâni (1453) și care, dupã aproape 50 de ani de domnie și 500 de ani de la trecerea la cele veșnice, a fost canonizat.
Motivele canonizãrii sale sunt multe: a fost cinstit de popor ca mare și sfânt, a ctitorit multe și vestite mănãstiri și biserici închinate lui Hristos și sfinților Săi, avea conștiința pãcatului, se mãrturisea și împãrtãșea la Sfântul Daniil Sihastrul, care-i era duhovnic spre cer, participa cu întreaga curte la sfintele slujbe ale Bisericii, a fost cinstit de dușmanii sãi, de contemporani, de papa timpului, Sixt VI, care l-a numit "atlet al lui Hristos", iar marele Iorga îl descrie ca "icoanã desãvârșitã a sufletului poporului român". Dar cea mai simplã și totodatã cuprinzãtoare caracterizare i-o face Biserica neamului sãu , în imnul acatist ce-i poartã numele: "Bucurã-te, Sfinte Ștefan, apãrãtor al creștinãtãții!"
Cu siguranțã credința profundã în Hristos i-a marcat toatã viața, fiind permanent cãlãuzit de revelația rostitã de Mântuitorul însuși: "Fãrã Mine nu puteți face nimic!". Nimic durabil.
Este și mesajul pe care marele prinț creștin și european îl dã urmașilor sãi, de la Bruxelles și București.
Noua Constituție. Ca orice stat sau uniune de state (sunt voci care vorbesc de refacerea în fapt a vechiului Imperiu roman), Uniunea Europeanã are nevoie de o lege fundamentalã, o Constituție. Nu voi discuta desigur despre complexitatea problemelor ce decurg de aici. Mã voi referi la una doar. Reprezentanții Bisericilor creștine au cerut imperios, și pe drept cuvânt, menționarea importanței valorilor creștine pentru civilizația europeanã. Se pare cã glasul Bisericii lui Hristos n-a fost auzit. Cauzele, deși nu neapãrat spuse, pot fi multe. Voi zãbovi asupra uneia care mi se pare și cea mai actualã. Secularizarea este un fenomen trãit personal și social, în care viața persoanei sau a societãții se organizeazã ca și când Dumnezeu n-ar exista. Omul secularizat nu neagã existența lui Dumnezeu, dar nu mai sesizeazã prezența lui în creație.
Când nu se roagã, omul se secularizeazã, iar poruncile lui Dumnezeu nu mai sunt criterii de orientare a vieții sale spirituale și cotidiene.
Viața veșnicã nu mai e un ideal, viața se oprește la mormânt, nu se mai distinge între virtute și pãcat, între viața în Dumnezeu și voința cãzutã în pãcat. Comportamentul omului secularizat este materialismul pragmatic, iar rugãciunea îi pare ineficientã, inutilã.
Desacralizarea, ca și comportamentul neopãgân actual, Îl scot pe Dumnezeu din suflet, dar lasã omul pustiit, în zbuciumul unei libertãți anarhice și rãtãcitoare, amintindu-ne de declinul societãții pãgâne care a constituit una dintre cele mai hotãrâtoare cauze ale prãbușirii Imperiului Roman. Spunea pe drept cuvânt Dostoievski "Dacã Dumnezeu n-ar exista totul ar fi permis".
Epoca noastrã experimenteazã tragic aceste cuvinte, declarându-L pe Dumnezeu mort și anulând ideea de pãcat. Lucru observat și de pãrintele Gheorghiu, în cartea sa “Ora 25“: "Astãzi toate instituțiile lumii vorbesc doar despre drepturile omului, mai puțin sau deloc despre obligațiile omului, care sunt drepturile lui Dumnezeu".
Fenomenul secularizãrii este actual și trebuie conștientizat pentru a înțelege lumea în care trãim. Statisticile din UE confirmã: în Suedia și Finlanda 4% din populație merge la bisericã, în Danemarca 3%, în Austria 10% s-au declarat atei, iar în Franța 12%, peste 60% din francezi nu merg niciodatã la bisericã. Ce sã mai spunem de faptul cã peste 35% din parizieni sunt necreștini?
Și dacã vorbim de Mãria Sa, sã precizãm, dacã mai era nevoie, cã Ștefan a fost apãrãtorul lumii creștine, europene, mãrturisitor peste veacuri al credinței dreptmãritoare!
Ca și secularizarea, care, golindu-mã de Dumnezeu, mã lasã pustiit sufletește, și globalizarea este un fenomen despre care se vorbește tot mai mult astãzi. Eu, creștin-ortodox fiind, n-am nimic cu ele. Ele însă au cu mine, pentru cã lovesc în identitatea mea.
Iar eu mã recunosc cetãțean european, dar și oștean al Mãriei Sale Voievodul, binecredinciosul, Sfântul Ștefan cel Mare al Moldovei!