(1) Cineva dintre Sfinții bătrâni, mare și străvăzător, depășind ispitele demonilor, nu mai avea deloc nici o grijă din pricina lor, ci era văzându-i cu proprii ochi și pe îngeri, și pe demoni, felul în care aceștia se ocupau de viața oamenilor, fiecare  luptând în partea lui. Acest bătrân era măreț și ajuns la mare înălțime, încât se măsura cu duhurile necurate. De multe ori îi și batjocorea pe ei și îi necăjea amintindu-le căderea lor cea din ceruri și osânda focului veșnic care îi așteaptă pe aceștia. Așadar, demonii l-au vestit unii altora pe bătrânul acela mare, ca nimeni să nu mai îndrăznească de acum înainte să se apropie de el, ca nu cumva să fie rănit de el, ca unul care a ajuns la înfricoșată nepătimire, îndumnezeit fiind de Preasfântul Duh.

(2) Și pe când se întâmplau astfel toate acestea, unul dintre demoni a zis către altul: „Frate, Zerefer, căci acesta era numele demonului, „oare dacă s-ar pocăi vreunul dintre noi, îl va primi Dumnezeu în pocăință, da sau nu? Și cine știe oare aceasta?” Și Zerefer a răspuns: „Vrei să mă duc la bătrânul acela mare care nu se teme de noi și să-l ispitesc despre aceasta și să-l încerc?” Și acela, „Du-te”, zice, „dar ia seama, că bătrânul este străvăzător și va cunoaște vicleșugul și nu îl vei convinge să-L întrebe pe Dumnezeu. Totuși du-te, poate vei reuși, sau dacă nu, vei face ale tale și vei pleca”

(3) Atunci ducându-se Zerefer la bătrân și luând chip de om, a început a plânge înaintea lui și a se tângui. Iar Dumnezeu, vrând să arate că nu se întoarce de la nimeni dintre cei ce se pocăiesc, ci îi primește pe toți cei care aleargă la El, nu i-a descoperit bătrânului cele ale vicleșugului, ci bătrânul îl vedea pe diavol deplin ca pe un om și nimic altceva. Zice către el bătrânul, „Pentru ce plângi, omule, și te tânguiești astfel din inimă, că îmi sfâșii sufletul cu lacrimile tale?” Și demonul: „Eu, părinte sfinte, nu sunt om, ci demon rău, ca unul care am devenit astfel, pentru mulțimea nelegiuirilor mele”.  Bătrânul zice: „Și ce voiești să-ți fac ție, frate?” Socotea părintele că din multa smerenie se numea pe sine demon, Dumnezeu nedescoperindu-i lui deocamdată ceea ce se întâmpla. Zice demonul: „Nimic mai mult nu te rog, omule al lui Dumnezeu, decât să te rogi lui Domnului Dumnezeului tău cu tărie, ca să-ți descopere ție dacă îl primește pe diavol în pocăință? Căci dacă îl va primi pe acela, mă va primi și pe mine, care nu mă deosebesc mult de acela”. Și Bătrânul: „Cum vrei, așa voi face, acum deocamdată, du-te la casa ta și mâine vino aici și îți voi spune voia lui Dumnezeu”.

(4) Și pe când se întâmplau acestea, în seara aceea, tinzând cuvioasele lui mâini la rugăciune, Îl roagă pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, să-i arate lui limpede dacă primește oare pe diavolul care se întoarce la pocăință. Și îndată îngerul Domnului a stat înaintea lui ca un fulger și zice către el: „Așa zice Domnul Dumnezeul tău că: «pentru ce te rogi pentru demon puterii mele? Fiindcă el, ispitindu-te a venit la tine cu vicleșug?»” Și bătrânul, „Și cum, zice, de nu mi-a descoperit mie cele săvârșite, ci a ascuns de mine ca să nu pricep?” Și îngerul, „Nu te tulbura pentru lucrul acesta. Căci este iconomia Lui minunată, spre folosul păcătoșilor, ca să nu deznădăjduiască, fiindcă Preabunul Domn nu se întoarce de la nimeni dintre cei ce vin la El, chiar dacă satana, diavolul însuși, ar veni la El. De asemenea, și ca să arate, și în acest mod, învârtoșarea și lepădarea fără de nădejde a demonilor. Când, așadar, va veni la tine cel ce te ispitește, să nu-l smintești pe el de la început, ci îi vei spune lui așa: „Ca să cunoști că Iubitorul de oameni Dumnezeu niciodată nu se întoarce de la cei ce aleargă la El, chiar dacă este demon sau diavolul însuși, a făgăduit să te primească și pe tine, dacă vei păzi cele poruncite de El”. Dar când va ajunge la acestea și va zice: „Care sunt acestea?”, tu să zici către el: „Așa zice Domnul Dumnezeu, te știu pe tine cine ești și de unde ai ieșit ca să ispitești. Căci tu ești răul cel din vechime și răul vechi bine nou nu se mai face. Te-ai nărăvit în mândria ta și cum vei putea să te smerești în pocăință și să afli milă?” Dar ca nu cumva să ai un pretext de apărare în ziua judecății cum că „am vrut să mă pocăiesc și Dumnezeu nu m-a primit pe mine” ia aminte la cele spuse, cum anume trebuie să începi cele ale mântuirii. A zis Domnul: „Vei petrece trei ani într-un loc nemișcat întors către răsărit, noaptea și ziua și strigând cu voce tare de o sută de ori: „Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, răul cel din vechime, și iarăși de o sută de ori, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii și apoi iarăși tot de-atâtea ori, Dumnezeule, mântuiește-mă, pe mine, înșelarea cea întunecată”. Acestea strigă-le către Domnul neîncetat, căci tu nu ai organ trupesc, ca să obosești sau, poate, să și slăbești. Când vei termina aceastea de zis, smerindu-te, atunci vei veni din nou la vechea ta rânduială și te vei număra împreună cu îngerii lui Dumnezeu”. Dacă, așadar, se va învoi cu tine să facă acestea, atunci îl vei primi pe el în pocăință, dar eu știu că răul vechi bine nou nu se mai face. Scrie, așadar, cele ce se vor întâmpla până la sfârșit, ca să nu deznădăjduiască cei ce vor să se pocăiască. Căci din acest capitol oamenii vor fi încredințați cu ușurință să nu mai deznădăjduiască de mântuirea lor”.

(5) Acestea zicându-le îngerul, s-a înălțat la cer. Dis-de-dimineață vine și demonul și a început de departe, chipurile, să se tânguiască și să-l salute pe bătrân. Dar bătrânul, la început nu i-a dat pe față intenția lui, numai în inima lui zicea acestea: „Rău ai venit, tâlharule, diavole, scorpie, rău vechi, șarpe veninos, atotvicleanule”. Apoi zice către el: „Ca să știi că m-am rugat Domnului Dumnezeu, cum ți-am făgăduit, și te primește pe tine în pocăință, dacă vei face cele ce ți le poruncește ție Cel puternic și Atotputernic”. Și diavolul: „Și care sunt acestea?” „Ți-a poruncit ție Dumnezeu să stai într-un singur loc timp de trei ani cu fața spre răsărit și strigând noaptea și ziua de o sută de ori: „Dumnezeule miluiește-mă pe mine, răul cel din vechime și apoi iarăși de o sută de ori, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustirii, și iarăși tot de atâtea ori, Dumnezeule, mântuiește-mă pe mine, înșelarea cea întunecată. Și când vei face acestea, atunci vei fi numărat, ca la început, cu îngerii Lui”.

(6) Și Zerefer, lepădând îndată chipul acela prefăcut de pocăință, a râs tare și zice către bătrân: „O, bătrân rău, eu, dacă voiam să mă numesc pe mine rău vechi și urâciune și întunecime, de la bun început, făcând aceasta, mă mântuiam. Dar acum, eu să fiu rău vechi? Să nu fie! Și cine zice aceasta, mă rog? Ba sunt foarte bun din vechime! Căci și acum, ca și atunci, sunt minunat și toți se tem și se supun mie. Să mă numesc eu pe mine urâciune și înșelare întunecată? Nu, bătrâne, nicidecum! Să nu fie! Câtă vreme eu stăpânesc încă peste păcătoși, să devin eu un rob nefolositor, smerit și becisnic prin pocăință? Nu, bătrâne, nu. Să nu fie să ajung eu la atâta necinste”. Acestea zicându-le și răcnind, necuratul duh s-a făcut nevăzut dinaintea lui. Iar bătrânul s-a ridicat la rugăciune mulțumind lui Dumnezeu și zicând: „Adevărat ai spus, Doamne, că răul vechi bine nou nu se mai face”.

(7) Acestea, iubiților, nu degeaba ne-am silit să le dăm exemplu, ci ca să învățați bunătatea Stăpânului. Căci dacă și pe diavol îl primește dacă se pocăiește, cu cât mai mult pe oameni, pentru care Și-a vărsat și propriul sânge. Păcătos ești? Pocăiește-te! Nu vrei? Mai rău decât demonii vei fi prăjit dincolo în focul gheenei, nu fiindcă ai păcătuit (căci toți au păcătuit și nimeni nu este fără de păcat, afară numai de Unul Dumnezeu), ci fiindcă nu ai voit să te pocăiești și să-l îmbunezi pe Judecătorul mai înainte de sfârșit. Căci în ce chip îl va găsi moartea pe fiecare, așa îl va trimite dincolo. Dacă vei muri nepocăit, slujind diavolului prin multe feluri de păcate, numaidecât vei fi osândit împreună cu el în focul veșnic, cel gătit lui. Iar dacă mai înainte de sfârșit, fugind de păcat, vei bineplăcea Domnului prin pocăință și mărturisire, o, de câtă bucurie și fericire vei fi învrednicit după sfârșit, condus fiind de îngeri acolo unde este negrăită dulceață și veșnică bucurie.

(Teognost, Tezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)