Pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe din Episcopia de Bălți
Voluntarii Episcopiei de Bălți au vizitat joi, 22 decembrie 2022, mai multe familii nevoiașe din municipiul Bălți, orașul Fălești, dar și din satele Popovca, Natalievca și Comarovca ale raionului Fălești.
Aceștia au dus în dar 25 de pachete cu produse alimentare la copiii orfani, cu un singur părinte sau la familii nevoiașe. Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, produsele alimentare au fost colectate în timpul Campaniei naționale de prevenire a risipei de alimente, care s-a desfășurat în Bălți. Genericul campaniei din acest an a fost „Mai puțină risipă, mai mult Bine”. Campania a avut ca scop sensibilizarea societății, agenților economici și autorităților publice despre problema risipei alimentare și informarea despre mecanismele simple de recuperare ale produselor. Anul acesta, în cadrul campaniei de prevenire a risipei de alimente desfășurată la Bălți, au fost colectate în jur de 500 de kilograme de produse alimentare.