Pachete cu hrană pentru familiile defavorizate din Roman
Familiile aflate în evidenţa cantinei sociale din cadrul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman au primit vineri, 23 decembrie 2016, pachete cu alimente cu prilejul săbătorii Naşterii Domnului.
În program, au fost incluşi 117 beneficiari direcţi ai serviciilor oferite de Fundaţia „Episcop Melchisedec“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Această acţiune face parte din seria activităţilor social-caritabile pe care această instituţie le derulează anual în preajma sărbătorilor de iarnă pentru a aduce speranţă în viaţa celor aflaţi în dificultate. „A dărui celor sărmani din puţinul nostru este răsplata pe care Hristos o aşteaptă de la noi toţi. Dobândirea mântuirii şi a vieţii veşnice se pregăteşte în viaţa pământească, trecătoare. Hristos să umple inimile tuturor celor care s-au ostenit, dar mai ales au contribuit la împlinirea acestei bucurii“, a declarat Aurelian Alexa, directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“.