Din punct de vedere compoziţional, rugăciunea Tatăl nostru (cf. Mt. 6,9-13; Lc. 11,2-4) poate fi structurată în şapte cereri: 1) sfinţească-se numele Tău; 2) vie împărăţia Ta; 3) facă-se voia Ta precum în cer şi pe pământ; 4) pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; 5) şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; 6) şi nu ne duce pe noi în ispită; 7) ci ne izbăveşte de cel rău.

Acest mod de compunere a rugăciunii nu trebuie să ne surprindă atunci când cunoaştem valoarea simbolică atribuită cifrei şapte în Biblie. Începând cu cele șapte zile ale creației de la începutul Facerii şi până la Apocalipsă unde seriile de şapte abundă (cele șapte biserici, șapte peceți, șapte trâmbițe și șapte cupe...), cifra șapte simbolizează totalitatea, starea de desăvârşire, de perfecţiune.

O distribuire a celor şapte cereri din rugăciunea Tatăl nostru după formula 3-1-3 ne arată că poziţia centrală este ocupată de a patra cerere: „Pâinea noastră cea spre fiinţă /de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Importanţa cererii este subliniată şi de faptul că ea este singura care începe cu obiectul cerut („pâinea”) iar nu cu verbul ca celelalte („sfinţească-se”, „vie”, „facă-se”, „iartă”, „duce”, „izbăveşte”).

În Bibliile ortodoxe române tocmai traducerea acestui verset central din rugăciunea Tatăl nostru diferă de la o ediţie la alta. Astfel, ediţia sinodală îl traduce prin: „Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi”, în timp ce ediţia jubiliară prin: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Diferenţa între cele două variante se explică prin modul în care traducătorii au înţeles epitetul grec epiousion, termen ce poate exprima atât calitatea materială, cât şi spirituală a substantivului „pâine” (artos). Dificultatea traducerii vine şi din faptul că în Noul Testament acest cuvânt îl întâlnim doar în rugăciunea Tatăl nostru.

Filologia greacă şi semitică nu sunt în măsură să explice sensul termenului epiousios, iar discuțiile divergente din perioada patristică referitoare la natura pâinii, din cea de-a patra cerere, reflectă şi ele problemele majore pe care acest cuvânt le conține. Astfel, Theodor de Mopsuestia, un reprezentant de seamă al școlii din Antiohia, marcat de sensul literal, suştinea că este vorba de pâinea materială necesară trupului. Dimpotrivă, Origen, care a încurajat puternic interpretarea alegorică a Bibliei, favoriza în mod clar sensul spiritual al pâinii, ignorând practic pe cel material. Exegeza modernă nu este nici ea prea avansată. O parte din exegeţi consideră că termenul epousion caracterizează pâinea indispensabilă fiinţei omeneşti, în timp ce alţii preferă o etimologie ce indică pâinea necesară pentru ziua care vine.

Fără a pretinde că putem găsi soluția problemei, o analiză gramaticală a textului grec al celei de a patra cereri din rugăciunea Tatăl nostru poate aduce totuşi câteva lămuriri asupra raportului existent între cele două traduceri. În realitate, între Evanghelia după Matei şi cea după Luca, textul original grec prezintă diferenţe destul de semnificative.

Astfel, în Evanghelia după Matei (Mt. 6,11), forma gramaticală greacă a imperativului „dă-ne” (imperativ aorist), implică o acţiune punctuală, fapt subliniat şi prin utilizarea adverbului „astăzi” la sfârşitul versetului. În acest caz, sensul cererii devine potrivit textului grec: „Pâinea noastră pentru ziua care vine dă-ne-o nouă astăzi”. În schimb, în Evanghelia după Luca (Lc. 11,3), forma gramaticală greacă a imperativului „dă-ne” (imperativ prezent) este specific acţiunii durabile, confirmată la rândul ei prin precizarea „în fiecare zi”. Sensul cererii poate fi în acest caz: „Pâinea noastră necesară existenței dă-ne-o nouă în fiecare zi”.

Cele două variante textuale ne arată în mod evident dificultatea de a decide care este traducerea exactă a cuvântului epiousion din cea de-a patra cerere din rugăciunea Tatăl nostru. În acelaşi timp, observăm că ele nu sunt doar diferite, ci şi complementare. Astfel, indiferent de traducerea pe care o alegem, „pâinea” pe care o cerem Tatălui trebuie înţeleasă atât în sensul ei material, cât şi spiritual (cf. Dt. 8,3; Ps. 103).