Unul dintre cele mai mari rele ale omenirii este contagiunea răului de la om la om. În vreme ce binele este personal și țintit anume, răul este pandemic, trece de la gură la inimă, învăluie sufletele în întuneric, deschide izvoare de imitație malefică, tăvălește în beznă valorile, se transformă în demaraj absurd spre neființă.
Astfel violența unui om naște prin inerție și mimetism violențe fără de număr, răspunsuri din ce în ce mai rele la un rău imaginar, dezvoltă spiritul gregar sau băile de mulțime, justifică comportamente aberante și anti-sociale. Răul este ațâțat de propagandă, urmat de cei simpli, justificat de elite, imitat de cei fără viziune, dezvoltat de cei mai mulți.
Să ne gândim o clipă la noțiunea de război. Din cauze de multe ori ridicole, sau legate de puterea iluzorie a vreunui obsedat de la conducere, prin sabotaj și incitare la violență, războiul devine un iad ontologic, în care moartea celuilalt este singurul scop de a fi, în care sângele cere sânge și durerea cheamă alte dureri, în care mutilarea și amputarea celuilalt deschide perspective infernale în suflete și în popoare. În război totul este permis, în numele violenței generalizate. Dar dacă stăm și ne gândim de unde a pornit, vedem cum zace coada celui rău în motivații puerile, în păreri, ofense, frustrări, complexe ale unor minorități demente, pentru care suferă și moare o majoritate nevinovată. În război, soldatul simplu, animat de patriotism sau infuzat pe creier cu idealuri patriotarde, imbecilizat de teorii și ideologie, ucide în numele unei idei infernale, renunță la libertate pentru o robie a răului, renunță la rațiune pentru absurdul legitim.
La scară mai mică, răul se propagă în progresie geometrică peste tot unde găsește lipsă de Dumnezeu din cauza păcatului personal. Se inserează în expresii cu două înțelesuri, dezvoltă argumentații jignitoare, atrage de partea sa oameni aparent integri valoric, dă motive celui ofensat etc.
Într-un cuplu, cuvintele spuse maladroit, aluziile în doi peri, părerile expuse în clarobscur, pauzele cu subînțeles, privirile fără perdea, toate acestea și multe altele pot fi motivații pentru adevărate drame interioare, în care fiecare dintre cele două victime își făurește propriul scenariu parțial și neadevărat. Singurul medicament în fața acestei proliferări a răului este comunicarea, iubirea, tăcerea, zâmbetul, iertarea, hotătârea de a face ceea ce pretinzi de la celălalt, răbdarea, tactul, calmul nedisimulat.
O altă fațetă a epidemiei de răutate a lumii noastre, specifică talionului ca expresie de mimetism generator de ură, de o deosebită eficiență în distrugerea oamenilor, este transferul de resentimente de la om la om. Să mă explic. Dacă tu, prietenul meu ești prieten cu dușmanul meu, atunci nu îmi ești prieten. Răutatea zboară de la cuib la cuib, oamenii pretind celor ce-i iubesc să urască pe dușmanii lor.
Dumnezeu ne poruncește să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm pe cei care ne blesteamă, să facem bine celor care ne urăsc și să ne rugăm pentru cei care ne vatămă și ne prigonesc. Nicidecum să transferăm ura noastră asupra celor pe care-i iubim, să pretindem și să nu dăruim, să facem rău și să așteptăm binele. Transferul de ură asupra oamenilor este o definiție a iadului interior pe care-l proiectăm și construim în suflet și pe care îl vom găsi, gata pregătit, după moartea trupului nostru.
Ideea pe care am dezvoltat-o aici confirmă începutul vieții veșnice de la Sfântul Botez și continuitatea vieții de aici cu cea de dincolo. Raiul începe în suflet, se naște în har și nevinovăție, crește în iubire, se maturizează în înțelepciune și se pecetluiește prin moarte și judecată personală. De asemenea, iadul se naște în minciună, crește în răutate și se desăvârșește în ucidere, căci orice păcat, săvârșit repetat, devine moarte interioară în noi și a celorlalți în inima noastră.