Din cauza restricțiilor impuse de autorități, nu s-a mai putut face din păcate deplasarea la locul masacrului, la Fântâna Albă, așa cum obișnuiau în fiecare an părinții mănăstirii, împreună cu unii reprezentanți ai statului român. Parastasul de pomenire a românilor uciși în mod premeditat, pentru că au dorit să treacă granița nou impusă de Uniunea Sovietică, a avut loc în fața Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” de la Mănăstirea Putna. La parastas au slujit preoți și diaconi ai mănăstirii, fără participarea persoanelor din afara mănăstirii.

În cuvântul său, părintele arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a precizat: „Mergând prin satele românești din nordul Bucovinei, am găsit oameni așezați, echilibrați, frumoși sufletește, cu frică de Dumnezeu și cu nădejde într-o dreptate pe care o așteaptă demult. Oare această dreptate va veni cândva? Răspunsul ni-l dă numai Dumnezeu, dar îl putem întrezări și noi. Nu a pierit nici neamul, nici țara, deși am fost de multe ori pe muchie de cuțit și la margine de prăpastie, Dumnezeu  ne-a ținut de mână și ne-a călăuzit, așa cum simțim și acum mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu. Iar noi, românii, am avut mereu nădejde în Maica Domnului, pentru că am simțit-o foarte aproape de sufletul nostru.

Cu pocăință, să cerem iertare pentru cei care s-au așezat la temelia neamului. Așa cum un pom își trage seva prin rădăcinile sale, și rădăcinile se hrănesc din ceea ce se găsește în sol, așa acești eroi ai neamului nostru s-au așezat la temelia neamului. Noi ne hrănim din adâncul lor, de aceea sufletul poporului român are o profunzime, o adâncime în cele duhovnicești. Și avem atâția termeni care arată acest adânc: doină, dor, nevoință, unire adâncă cu Hristos, trăirea prezenței lui Hristos. Suntem bine înrădăcinați pentru că buni și sfinți ne-au fost strămoșii. Îmi vine în minte acum Doxachi Hurmuzachi care a spus că limba, credința și neamul – acestea trebuie să le păzim ca un neprețuit odor. Sfântă să le fie pomenirea!”.

Împreună cu cei căzuți la Fântâna Albă au fost pomeniți la parastas toți românii din nordul Bucovinei și din Basarabia care au murit în deportări și în lagăre, ale căror suflete ne rugăm să le strângă Dumnezeu laolaltă la sânul Său, unde nu mai este nici loc, nici timp de despărțire.

***

După semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, URSS a ocupat în 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța. Numeroși români bucovineni au fost arestați, omorâți, deportați, bisericile au început să fie închise, așa încât multe familii s-au grăbit să treacă noua graniță și să vină în România.

Un astfel de grup a fost cel care a căzut pradă masacrului de la Fântâna Albă, la 1 aprilie 1941. Atunci, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului (Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești) au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice. Autorităților sovietice le-au spus că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. În apropierea graniței au fost întâmpinați cu foc de mitraliere. După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață. După două luni, la 13 iunie 1941, circa 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan.

Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” a fost sfințit pe 2 iulie 2018. Întregul ansamblu – care cuprinde poarta monumentală, troița de piatră, cișmeaua, spații pentru depunerea de flori și aprinderea de lumânări, inscripții cu numele satelor de unde au pornit spre România cei uciși atunci – are o încărcătură profundă și un mesaj simbolic. Poarta este trecerea, troița marchează locul jertfei; așezată înaintea porții, arată că cei uciși au căzut în fața locului de trecere în România cea iubită, care li s-a făcut totodată și loc de trecere spre libertatea adevărată, în Dumnezeu, pentru că cișmeaua este simbolul vieții care izvorăște din jertfa lor. (Mănăstirea Putna)