Parastas pentru ctitorul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”
La 355 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, Domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, a fost pomenit astăzi la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, în cadrul unei slujbe de Parastas.
Domnitorul Vasile Lupu a fost pomenit astăzi, 28 martie, în cadrul unei slujbe de Parastas, de către obștea monahală a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”. Vrednicul de pomenire Vasile Lupu este cel care a înălțat în 1639 biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, o rugă în piatră, după cum el însuși o numea, cu gând de evlavie și dreaptă cinstire a lui Dumnezeu. Aceasta este singura biserică ai cărei pereți sunt sculptați în întregime în piatră și a fost remarcată de către călătorii vremii ca fiind de o frumusețe inegalabilă.
În plus, domnitorul moldovean a înzestrat mănăstirea cu odoare de preț – moaștele Sfintei Parascheva și o parte din moaștele Sfântului Vasile cel Mare – și tot aici a ales să-și doarmă somnul de veci. „De aceea, ca o datorie de cinste, în fiecare an facem pomenirea domnitorului, ca Domnul să-l odihnească cu drepții și ca rugăciunile pe care le facem să-i fie de bucurie – pentru că iată, după 1990 biserica a fost redeschisă și această bucurie a ctitorilor gândim că este întregită în Ceruri. Obștea monahală îi poartă rugăciunea la fiecare Sfântă Liturghie și în chip deosebit în ziua de astăzi, când se împlinesc 355 de ani de la trecerea sa la Domnul”, a spus Arhimandritul Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” şi exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor.