Parastas pentru poetul Vasile Alecsandri, la Biserica „Precista” din Bacău
În Biserica „Precista” din Bacău s-a oficiat luni, 14 iunie 2021, slujba Parastasului pentru poetul Vasile Alecsandri, cu prilejul împlinirii a 203 ani de la naştere.
Pomenirea s-a săvârşit de către un sobor de preoţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în prezenţa a numeroşi credincioşi, profesori, studenți și oameni de cultură. Conferenţiarul universitar doctor Ioan Dănilă, președintele Societății cultural-ştiințifice „Vasile Alecsandri” din Bacău, a menţionat că marele poet omagiat „a făcut enorm pentru cultura românească”: „El reprezintă una din cele mai mari personalități ale Bacăului şi un adevărat deschizător de drumuri pentru generațiile viitoare”. Au mai ţinut discursuri președintele Uniunii Scriitorilor – filiala Bacău, Dumitru Brăneanu şi Ion Aflorei. Pentru acest moment, poetul Mircea Constantin Jurebie a compus o poezie intitulată „Doinesc amintiri”, care a fost recitată în premieră. Părintele Mihai Tomozei, parohul Bisericii „Precista”, a aminitit că în urmă cu 203 ani, Vasile Alecsandri a primit Taina Botezului în ctitoria lui Alexandru Voievod, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.