Părintele Constantin Leonte, condus la ceruri printre mii de flori

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Părintele Constantin Leonte, condus la ceruri printre mii de flori

Preotul Constantin Leonte, slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău a fost condus duminică, 21 februarie 2016, pe ultimul drum. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Mii de oameni au trecut prin dreptul catafalcului celui ce a fost cunoscut şi apreciat în toată Moldova.

Credincioșii băcăuani și-au îndreptat pașii duminică, 21 februarie 2016, spre Biserica „Sfântul Gheorghe” pentru a-și lua rămas bun de la părintele Constantin Leonte, plecat prea devreme, într-un pelerinaj fără întoarcere, către împărăția lui Dumnezeu. Mii de oameni au venit să se roage pentru odihna celui mutat în lumina cerească, în semn de recunoştinţă faţă de faptele bune pe care preotul Constantin le-a făcut în viaţa lor. După cum ne-a mărturisit preotul Constantin Gherasim, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, în Sfânta Liturghie din Duminica începutului de Triod, rugăciunile slujitorilor şi lacrimile celor prezenți s-au împletit cu pacea și liniștea revărsate de Duhul Sfânt. De asemenea, florile și gândurile de compasiune ale apropiaților au fost însoţite de smerita închinare de bun rămas a celor ce l-au însoțit pe părintele Constantin de-a lungul anilor de școală, şi de mângâierile adresate familiei. La slujba de înmormântare s-au adunat preoți din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cărora li s-au alăturat alți slujitori din diverse eparhii, foști elevi ai părintelui, colaboratori sau foști colegi de școală din Iași, Botoșani, Constanța și Suceava. Pentru odihna celui plecat dintre noi s-a rugat încă din ziua plecării la cele veşnice Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Înălţimile spre care a tins părintele Constantin

Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care i-a fost părintelui Constantin Leonte coleg de facultate și prieten. Mai întâi, de dimineaţă s-a slujit Sfânta Liturghie, ultima la care părintele Constantin Leonte a participat împreună cu fraţii preoţi şi cu cei pe care i-a cunoscut. În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat cum definește cartea sfântă viața unui preot: «În credință și în dragoste, în nădejede și blândețe, în curățenie și în vrednicie preoțească, pururea pomenite cu bună-cinste, te-ai înfrumusețat de Preaveșnicul Dumnezeu Căruia ai și slujit în această viață». Poate fi o înălțime mai mare decât cea cuprinsă în aceste cuvinte?! Spre acestea părintele Constantin a tins din toată inima. Niciodată nu ajungem acolo, dar vai de cel care pierde ținta la care trebuie să ajungă! Am simțit mereu că părintele tindea către aceasta”.

A fost un om al Domnului

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a încurajat prin cuvinte alese pe cei prezenţi, adăugând că, pentru cei care cred în Înviere, nu este loc de plâns. “Noi nu plângem pentru cel plecat în lumea veșniciei, ci pentru noi, care rămânem fără soț, fără tată, fără copil, fără duhovnic, fără prieten. Nu trebuie să uităm că «și dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem!» Și părintele Constantin a fost al Domnului, este al Domnului și îl rugăm pe Domnul să fie al lui și în veșnicie. Din slava Împărăției cerurilor, cel plecat dintre noi ne spune că viața este scurtă, că viața noastră este în mâna Domnului. Omenește nu este ușor, dumnezeiește totul este posibil”, a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan. Cuvinte de evocare a personalității părintelui Constantin Leonte au mai rostit prof. dr. Ghiorghi Iorga, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, ing. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, și pr. Eduard Vasile Cozma, în calitate de fost elev și de cadru didactic la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman. “Toți cei prezenți au deplâns plecarea dintre cei vii a celui care le-a fost mentor, prieten și duhovnic, exprimându-și compasiunea pentru membrii familiei îndoliate”, a menţionat pr. Constantin Gherasim. Amintim că părintele Constantin Leonte s-a mutat la Domnul vineri, 19 februarie 2016, la vârsta de 56 de ani. A fost cadru didactic în primii ani de la reînfiinţarea Seminarului Teologic din Roman şi inspector școlar de specialitate pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Bacău, în anul 1999 obţinând titlul de Doctor în Teologie.

 

Mă rog, părinte profesor, să-ți găsești liniștea!”

Părinte profesor, astăzi a fost biserica plină. (...) E ca la Sfintele Paște. Știu că ți-ar plăcea imaginea tinerilor de toate vârstele la rugăciune. Te-ai luptat de la catedră, prin articole și conferințe, să faci cumva să vină cât mai multe suflete curate la întâlnirea cu Hristos. Ieri dimineață (n.r. vineri, 19 februarie 2016), la primele ore, a fost și Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. A rostit rugăciunile acelea profunde pe care mi le tâlcuiai în diminețile când dialogam despre Sfintele Taine și Ierurgii. Au venit și copiii de la școală cu doamnele profesoare și foștii elevi de la seminar, preoți prin toată Moldova, și foștii colegi de facultate. Au cântat frumos și diaconii de la catedrala din Roman și maicile de la Mănăstirea Agapia. Preoții care predau religia au făcut, și ei, o mică slujbă. Era firesc pentru că le-ai fost inspector și te-ai zbătut pentru fiecare dintre ei la începutul anului școlar. Nu mai spun de creștinii noștri din Cornișa și cei de la Parohia „Sfântul Nicolae”, unde ai slujit trei decenii. Au trecut pragul mulți și au umplut biserica de flori. Așa cum îți place! Să-ți mai amintesc că, în astea două zile, m-au oprit numeroși oamenii pe stradă să-mi transmită dragostea care ți-o poartă. Peste tot pe unde am umblat, cu gândul și inima la sfinția ta, m-am întretăiat numai cu acele cuvinte calde și blânde sădite în conștiințe. Toate alese din cufărul sufletului de creștinii pe care i-ai botezat, i-ai cununat sau i-ai mărturisit. (…) Când am vorbit cu mama sfinției tale de plecare, mi-a mărturisit plângând: ”Îmi va fi tare dor de el!”. Am simțit acest dor atât de adânc că nu i-am deslușit capătul. Mi-a părut nemărginit și am tăcut. Acum ce să-ți mai zic, plâng și mă rog părinte profesor să-ți găsești liniștea, pentru că noi vom rămâne tulburați în nemernicia păcatelor noastre! (Părintele Constantin Gherasim)

Citește despre: