Părintele Igor Roşca este noul protopop de Donduşeni şi Edineţ
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, l-a instalat marţi, 14 iulie 2020, pe noul protopop al Protopopiatului Donduşeni şi Edineţ.
Acesta va fi condus de părintele protoiereu mitrofor Igor Roşca. Instalarea noului protopop s-a desfăşurat după oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţia Sa în Biserica „Sfânta Treime” din satul Feteşti, raionul Edineţ. Au participat preoţii din protopopiat, consilierii Episcopiei de Bălţi şi credincioşi din parohie. Decizia de numire a noului protopop de Donduşeni şi Edineţ a fost citită de către părintele Valeriu Cernei, vicar-administrativ al Episcopiei de Bălţi. PS Antonie l-a felicitat pe părintele Igor Roşca pentru noua funcţie încredinţată, dar şi pe părintele Nicolae Pânzariu, care va ocupa funcţia de secretar al protopopiatului, după cum ne-a informat Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi. „Era nevoie de o revigorare a vieţii pastorale, misionare, sociale şi culturale în Protopopiatul de Donduşeni şi Edineţ. Aşa a rânduit Bunul Dumnezeu să scoată în faţă pe aceşti doi părinţi, fraţi ai noştri, părintele Igor Roşca şi părintele Nicolae Pânzariu, ambii preoţi râvnitori, implicaţi mult în activităţi sociale şi pastorale. Sperăm că alegerea lor în funcţii de conducere a Protopopiatului de Donduşeni şi Edineţ va impulsiona şi va diversifica aceste activităţi, pentru ca experienţa lor să fie împărtăşită şi celorlalţi preoţi”, s-a exprimat PS Antonie. Părintele Igor Roşca a rostit un cuvânt de mulţumire, în care s-a referit şi la dimensiunea harică a episcopatului în Biserică. Părintele Igor s-a angajat să-şi facă datoria de protopop de Donduşeni şi Edineţ cu dragoste de Biserică şi de neam, în ascultare de episcopul eparhiot.