Părintele Ioan Feraru, condus pe ultimul drum

Arhiepiscopia Iaşilor

Părintele Ioan Feraru, condus pe ultimul drum

Zilele trecute au fost unele de doliu pentru Parohia Socea din com. Rediu, jud. Neamţ, Protopopiatul Piatra Neamţ. Părintele Ioan Feraru, parohul acestei comunităţi, a plecat la Domnul în dimineaţa zilei de 17 ianuarie 2015, fiind condus pe ultimul drum de numeroşi  credincioşi, marţi, 20 ianuarie. Slujba înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de zeci de preoţi.

Înainte de slujba înmormântării, a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica Parohiei Socea, comunitate în care părintele Ioan Feraru a slujit ca preot paroh 34 de ani. În timpul slujbei arhiereşti, încet-încet, curtea locaşului de cult a început să se umple de persoane care au dorit să-i aducă un ultim omagiu părintelui, printre aceştia aflându-se şi foşti colegi de seminar şi facultate.

Printre slujitorii slujbei prohodirii s-a numărat şi părintele Vasile Ţoc, protopopul Protoieriei Roznov, precum şi părintele Dan Ovidiu Cojan, director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ.

„Lumea nu începe cu noi şi, iată, nu se sfârşeşte cu noi“

Înainte de înhumare şi de înconjurarea bisericii cu sicriul celui neînsufleţit, au avut loc cuvântările şi prezentarea mesajelor de condoleanţe. După cuvântul părintelui protopop Vasile Ţoc, a vorbit Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Se spune la un moment în slujba înmormântării, când imnograful se întreabă «Ce este viaţa aceasta, fraţilor?», că existenţa noastră pe pământ este zbor de pasăre călătoare, pe care acum o vezi în văzduh, iar peste o clipă nu mai este. Tot aşa, viaţa pămânească este descrisă ca fiind urmă lăsată de corabie pe mare sau floare frumoasă, binemirositoare, care te încântă şi te face să vezi cât de frumoasă este creaţia lui Dumnezeu, şi trecând peste o vreme, floarea nu mai poate fi văzută sau este ofilită şi călcată în picioare. Cât de importantă este participarea noastră la slujba de înmormântare a celor care pleacă la Domnul! Fie că suntem preoţi, fie că suntem creştini mireni, participând la slujba unei înmormântări, ne mai aducem aminte că lumea nu începe cu noi şi, iată, nu se sfârşeşte cu noi. Suntem trecători pe acest pământ şi nu trebuie să uităm că, aşa cum părintele Ioan a plecat astăzi la Domnul, oricine dintre noi poate părăsi această lume mâine“, le-a spus IPS Teofan celor prezenţi.

Slujba de înmormântare s-a încheiat cu o agapă, la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi.

Cine a fost părintele Ioan Feraru

Părintele Ioan Feraru s-a născut la data de 9 mai 1956, în comuna Hangu, jud. Neamţ, şi a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ în anul 1976. A fost încorporat în armată cu termen redus la CMJ Bacău la data de 30 octombrie 1976 şi lăsat la vatră la data de 30 iunie 1977 cu gradul de caporal. S-a căsătorit la data de 6 august 1976 cu doamna Elena, iar în anul 1981 a absolvit Facultatea de Teologie Bucureşti. A avut două fete: Oana Elena, născută la data de 9 iunie 1979, profesoară de pictură şi desen, şi Corina Mădălina, născută la data de 21 octombrie 1983, redactor la TV România, Bucureşti. A fost hirotonit diacon la data de 6.08.1977 şi preot de PS Eftimie în catedrala din Roman la data de 7.08.1977. Este numit preot paroh la Parohia Avereşti, com. Ion Creangă, jud. Neamţ, Protopopiatul Roman, la data de 1 august 1977. Se transferă ca preot paroh la Parohia Socea, com. Rediu, jud. Neamţ, Protopopiatul Piatra Neamţ, la data de 1 septembrie 1981.

În anul 2011, la 6 septembrie, a trecut la cele veşnice doamna preoteasă Elena, suferind de o boală incurabilă.

La Parohia Socea, preotul Ioan Feraru a desfăşurat următoarele activităţi: a reparat bolta bisericii, a repictat toată biserica şi a turnat aleile; a consolidat fundatia bisericii şi pereţii exteriori, a schimbat lambriul în biserică şi a construit casa de prăznuire; a zidit gardul la drum, a pictat poarta şi a construit sobe în biserică şi în casa de prăznuire; a fost duhovnicul a sute de credincioşi în cei 38 ani de preoţie; a săvârşit Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, precum şi toate sfintele slujbe în biserica şi la casele credincioşilor; a desfăşurat activităţi pastoral-misionare, administrativ-gospodăreşti, social-filantropice şi cultural-educative la biserică şi în parohie.

Citește despre: