Părintele Mitropolit Teofan a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană

Arhiepiscopia Iaşilor

Părintele Mitropolit Teofan a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat în această după-amiază, 19 martie 2021, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Mitropolitană din Iași. La finalul slujbei, ierarhul a hirotesit un duhovnic.

Credincioșii ieșeni au participat în această după-amiază, de la ora 16.00, la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de IPS Teofan. Liturghia Darurilor este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei seara, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Teofan a arătat că Sfânta Euharistie este un izvor veșnic pentru credinciosul flămând și însetat după Dumnezeu: „Biserica a rânduit această sfântă taină, a Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, pentru a veni în fața credincioșilor cu o mângâiere în vremea cea aspră a postului, și ce mângâiere mai mare, ce desfătare mai adâncă, ce bucurie mai deplină poate găsi omul decât în Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie? Părinții Bisericii mărturiseau cu frică, dar și cu îndrăzneală sfântă, să îi cheme pe credincioșii care nu au păcate opritoare de către duhovnic, și cu binecuvântarea acestuia, să se apropie de Sfintele Taine. [...] Viața cea adevărată, care curge din viță în mlădițe, adică din Hristos prelungindu-se în viața noastră, se arată prin Sfânta Împărtășanie. Dacă Dumnezeu, prin Biserica Sa, a rânduit aceasta, se cuvine ca omul să alerge cu foame și cu sete la acest izvor de apă și de hrană”.

La finalul slujbei, părintele Cristian Florin Căliman de la Parohia Cosițeni, Protopopiatul Iași III, a fost hirotesit duhovnic. Totodată, credincioșii au fost binecuvântați de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește despre: