În zilele noastre se încearcă distrugerea credinței, iar pentru a reuși prăbușirea acesteia, se dărâmă treptat câte o cărămidă. Însă cu toții suntem vinovați pentru această distrugere, nu doar cei care distrug ci și noi, cei care vedem cum credința este zdruncinată și nu facem nimic pentru a o întări. Drept urmare, cei ce vor să ne smintească se simt încurajați să pună piedici și mai mari în calea noastră, iar înverșunarea lor împotriva Bisericii și a vieții monahilor sporește.

Situația actuală poate fi depășită numai pe cale duhovnicească și nu prin mijloace lumești. Furtuna va continua să se dezlănțuie o vreme, va arunca toate resturile, rămășițele nefolositoare la mal, iar apoi lucrurile se vor liniști. Unii își vor primi răsplata iar alții vor trebui să își plătească datoriile.

Astăzi, mulți sunt cei care încearcă să corupă în jurul lor lucruri precum: familia, tinerii, Biserica. În zilele noastre, este o adevărată mărturie să vorbești în numele poporului tău, căci statul duce un război împotriva legii divine. Legile sale sunt îndreptate împotriva Legii lui Dumnezeu. Este un război, un război sfânt iar eu trebuie să lupt în linia întâi.

Dar este responsabilitatea noastră să nu lăsăm dușmanii Bisericii să întineze totul. Deși, am auzit chiar și preoți zicând: Stai deoparte, nu e treaba ta! Dacă ar fi ajuns la această stare de pace prin rugăciune le-aș fi sărutat tălpile. Dar nu! Sunt indiferenți pentru că vor să împace pe toată lumea și să trăiască în bine.

Indiferența este de neacceptat chiar și pentru laici, cu atât mai mult pentru cler. Un om sincer, duhovnicesc, nu face nimic cu indiferență. Blestemat să fie tot cel ce face lucrurile Domnului cu nebăgare de seamă (Ier. 48, 10) spune prorocul Ieremia. E un război, un război sfânt, iar eu trebuie să fiu în linia întâi. Văd ce ne așteaptă și mă întristez. Pot simți în gură gustul amar al suferinței umane.