Poruncile și… Prunca! (Luca 18, 18-27)
Cazul dregătorului bogat nu e singular. Și noi ne putem identifica, de nu vom fi făcându-o deja, în ipostaza lui. De câte ori n-am plecat întristați de la întâlnirile cu Domnul? Să fim sinceri, de fiecare dată, doar din vina noastră. Și totuși, incapacitatea de a îndeplini întru totul poruncile nu ne lasă fără nădejde. De fapt, Iisus lasă să se înțeleagă că, dincolo de toate, iubirea va fi instanța finală și supremă a judecății. Înspre dobândirea ei trebuie să tindem spre a fi mântuiți. Îndrăzniți!
Aspecte introductive
Deși, pentru protagonistul ei, pericopa evanghelică din cea de-a treizecea duminică după Rusalii nu este una cu „happy-end”, ea are un mesaj mustind de actualitate. Abordat de către un om bogat, Învățătorul este întrebat acolo ce să facă spre a moșteni viața cea veșnică. Cel în cauză nu e singurul care vine în fața Lui cu o astfel de curiozitate, fapt ce ne lasă să înțelegem că societatea vremii era marcată de preocupări eshatologice. Naratorul oferă de asemenea câteva repere cu privire la statutul său social. Era dregător. Om care ocupa o poziție importantă. Respectat de ceilalți.
Pleonasmul
Adresarea lui e una politicoasă. Pe un ton destul de oficial, fapt defel neobișnuit având în vedere contextul în care activa. Îl salută prin intermediul cuvintelor: „bunule Învățător”. Săvârșește o eroare de concept. Un pleonasm. Căci niciun om care merită cu adevărat acest titlu nu poate fi altfel decât bun. Unul care învață relele nu e, cu niciun chip învățător. I se pune în vedere acest lucru, într-o manieră directă. Iisus lasă să se înțeleagă în același timp că, fără să vrea, omul a adus și o mărturie cu privire la divinitatea Sa: „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, subliniază că bunătatea este apanajul divinității. Dacă ar fi fost atent, omul și-ar fi găsit deja răspunsul în întrebare.
Poruncile
Apoi, dialogul continuă. Fiul lui Dumnezeu îl trimite la porunci. Cel în cauză e fericit. Are mingea în terenul propriu. Din păcate, nu e suficient de abil în a fructifica ocazia. Dacă discuția s-ar fi încheiat acum, toată lumea ar fi ieșit bine. Omul nu știe să se retragă la timp. Lasă loc pentru o completare. E invitat să ajungă la superlativ. Să iasă din zona de confort. Să renunțe la tot și să se încadreze între următorii direcți. Nu e capabil de o renunțare atât de deplină. Ca atare, pleacă întristat.
Hristos e și el dezamăgit. Exclamă, spre stupoarea ucenicilor: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”. Spre a nu lăsa ca episodul să se încheie cu previziuni sumbre, El adaugă totuși: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Răspunde astfel frământărilor următorilor săi direcți și lasă, celor care adăstează, peste ani, asupra acestor pasaje, un licăr de nădejde. Îi invită, cel puțin, să citească și în altă cheie cele prezentate aici.
În loc de concluzii
Cazul dregătorului bogat nu e singular. Și noi ne putem identifica, de nu vom fi făcându-o deja, în ipostaza lui. De câte ori n-am plecat întristați de la întâlnirile cu Domnul? Să fim sinceri, de fiecare dată, doar din vina noastră. Și totuși, incapacitatea de a îndeplini întru totul poruncile nu ne lasă fără nădejde. De fapt, Iisus lasă să se înțeleagă că, dincolo de toate, iubirea va fi instanța finală și supremă a judecății. Înspre dobândirea ei trebuie să tindem spre a fi mântuiți. Îndrăzniți!
Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – Lecție de viețuire pentru omul societății de consum
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro