Conform ziarullumina.ro, în cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preaferirirea Sa a subliniat faptul că de modul în care omul viețuiește pe pământ depinde starea sufletului său după despărți­rea de trup:

Evanghelia ne arată două persoane diferite - un bogat și un sărac; două stări sociale diferite - un bogat care trăiește tot timpul în lux, în ospețe, îmbrăcat în haine scumpe și un om sărac, singur și bolnav, numit Lazăr, care duce o viață plină de lipsuri și suferință, care se află mai mult printre câini decât printre oameni, iar câinii erau mai omenoși cu el, ținându-i companie și pansându-i, oarecum, bubele. De asemenea, după moartea fizică a acestor doi oameni, starea lor spirituală este diferită. Sufletul săracului este dus de îngeri în sânul lui Avraam, adică în comuniunea drepților, iar despre bogat aflăm că, îndată după ce a murit, trupul a fost îngropat, iar sufletul lui a ajuns în iad. (...) Astfel, Evanghelia ne arată că există un fel de com­pen­sație, o lege a dreptății sau a echității. Cei care s-au bucurat în lumea aceasta de bunuri materiale, dar nu au mulțumit lui Dum­ne­zeu și nu au făcut milostenie din bunurile materiale pe care le-au avut nu se pot bucura dincolo de moarte. Sufletul lor nu este fericit fiindcă nu au fost milostivi. Au fost bogați, dar nemilostivi, nemul­țu­mitori lui Dumnezeu și nepăsători față de neputința sau sărăcia celor din jur.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat, de asemenea, că nu mulțimea faptelor bune determină fericirea sau nefericirea în veșnicie, ci starea de bunătate, de iubire smerită a celui care le face:

Textul evanghelic ne mai arată că această schimbare de situație după despărțirea sufletului de trup este și ceva mai mult decât răsplată pentru fapte rele sau fapte bune, deoarece Evanghelia nu spune pentru care fapte rele se află sufletul bogatului nemilostiv în iad și pentru care fapte bune să­vâr­șite de săracul Lazăr se află su­fletul lui în rai, în bucuria drep­ților. De fapt, nu sunt luate în seamă, în primul rând, faptele celor doi, ci starea spirituală în care s-a aflat sufletul lor în momentul despărțirii de trup. Anume, nu pentru faptele lui rele, pe care Evan­ghelia nu le spune, sufletul bogatului nemilostiv ajunge în iad, ci pentru că a fost nerecunoscător lui Dumnezeu și a trăit în nesim­țire și nemilostivire față de săracul Lazăr, care stătea la ușa lui și nu era luat în seamă, ci era considerat mai mult un animal printre câini, decât un om printre oameni. În ceea ce-l privește pe Lazăr, nu faptele lui bune l-au dus în rai, ci starea duhovnicească a sufle­tului său, de luminare și de îmbo­gă­­țire prin răbdare multă, prin sufe­rință multă, prin neosândirea celor din jur și, mai ales, prin singura nădejde pe care și-a pus-o în Dumnezeu. Deși era sărac din punct de vedere material, el și-a îmbogățit sufletul prin smerenie. El nu s-a răzvrătit, nu a cârtit și nu a judecat.