A trecut la Domnul părintele profesor arhidiacon Ioan Caraza
Dascăl de seamă al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, părintele profesor arhidiacon Ioan Caraza s-a mutat la Domnul joi seara, 31 iulie, la 83 de ani. În ultimii ani ai vieții, a slujit în cadrul Parohiei „Șerban Vodă” din București.
Înzestrat cu o profundă cultură teologică, părintele Ioan Caraza a fost profesor doctor universitar, traducător și cercetător științific. A format generații întregi de studenți, fiind apreciat pentru rigoarea academică, dăruirea pedagogică și disponibilitatea constantă de a sprijini formarea intelectuală și duhovnicească a celor care i-au fost ucenici.
S-a născut pe 10 decembrie 1941, în Fărcașa, județul Neamț, sat în care a copilărit și Cuviosul Petroniu Prodromitul. Studiile primare le-a urmat în localitatea natală, iar în 1956 a devenit elev al Seminarului Ortodox de la Mănăstirea Neamț. Între 1961 și 1968 a urmat cursurile de licență, apoi cele de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Între 1969 și 1971 a studiat la universitățile din Tubingen și Bonn, Germania, iar între anii 1971-1972 – la Universitatea din Freiburg (Elveția). Astfel, a pregătit lucrarea de doctorat intitulată „Hristologia de la Calcedon la autori catolici și protestanți din Apus”.
Odată cu revenirea în țară, Părintele Ioan Caraza a primit funcția de traducător la Serviciul de Relații Externe al Patriarhiei Române. În paralel, a fost hirotonit diacon în 1973, pe seama Mănăstirii Radu Vodă.
A debutat în 1977 în activitatea didactică, fiind încadrat ca asistent universitar la Catedra de Patrologie și Literatură Creștină Postpatristică. Ulterior, a suplinit lectoratul de Limba Germană, dar și pe cel de Teologie Dogmatică, iar din 1997 a devenit lector titular la Catedra de Teologie Sistematică și la Catedra de Teologie Patristică. Între 2002-2005, a fost conferențiar la Catedra de Teologie istorică, iar din anul 2005 a fost profesor universitar și îndrumător de doctorat la disciplina Patrologie și literatură postpatristică.
Dumnezeu să-l odihnească în pacea și lumina Sa!