Părintele Patriarh Daniel: „Cine nu răspunde chemării Tatălui făcută prin Slujitorul Său, Hristos, pierde bucuria comuniunii cu Dumnezeu”
Părintele Patriarh Daniel a participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sf. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale din București. În omilia sa, a vorbit despre Pilda celor poftiți la cină. El a explicat că aceasta „se referă la istoria Mântuirii” și „la faptul că fiecare dintre noi adesea răspundem diferit la chemarea lui Dumnezeu la cină, adică la prânzul Împărăției Cerurilor, la mântuire”.
Evanghelia prezintă trei moduri în care omul „se scuză, fiind prea ocupat cu lucruri trecătoare și limitate și refuză chemarea de a participa la Cina Împărăției Cerurilor”, a menționat Preafericirea Sa.
- „Un om oarecare este însuși Dumnezeu”
„«Anonimul» acesta din Evanghelie este Dumnezeu cu multe nume și mai presus de orice nume, după cum spune Sfântul Dionisie Areopagitul”, a spus Patriarhul Daniel. „Dumnezeu poartă nume diferite în Sfânta Scriptură, dar ce este El în ființa Sa nu putem înțelege niciodată.”
- „Cina este simbolul comuniunii”
„Mai ales în tradiția iudaică, a cina împreună cu cineva însemna a-l avea față în față, a-l cunoaște mai bine și a stabili o relație de încredere reciprocă. Iar în familie cina avea ca scop întărirea comuniunii între membrii familiei”, a precizat părintele patriarh.
„Această «cină» la care «un om oarecare» a chemat pe mulți este arvuna, Cina din Împărăția Cerurilor. La această Cină a Împărăției Cerurilor cheamă Dumnezeu pe mulți, adică pe toți, dar nu toți răspund chemării”, a adăugat el.
Ea „este o prefigurare a Cinei celei de taină instituite de Mântuitorul Iisus Hristos în Sfânta și Marea Joi ca dăruire de Sine pentru a dărui celor ce se împărtășesc viața veșnică, (…) este Sfânta Euharistie”, a explicat Preafericitul Părinte Daniel.
- „Slujitorul Stăpânului, Care cheamă la Cină, este Însuși Domnul Iisus Hristos”
„În scrierile profeților și mai ales în scrierile prorocului Isaia, El, Mesia, Cel Care va veni, este numit Ebed Iahve în limba ebraică, adică «Sluga Domnului, slujitorul Domnului»”, a explicat Preafericirea Sa.
„El Însuși a spus că Fiul Omului nu a venit în lume ca să i se slujească, ci ca să slujească și să-și dea viața Sa pentru mântuirea multora, adică a celor care răspund chemării Sale.”
Cei chemați refuză invitația sub diverse pretexte
- Unul și-a cumpărat ogor
„Ogorul, sau câmpul, terenul arabil, în tâlcuirea Sfinților Părinți, înseamnă dorința omului de a avea cât mai multe averi extinse, pe orizontală, de acapara cât mai multe spații”, a precizat patriarhul. „Și, în mod simbolic, ogorul reprezintă aici grijile lumești pentru averi.”
„Lăcomia sau excesul averii materiale limitate despart pe om de Dumnezeu cel nelimitat și netrecător”, a continuat el.
- Altul și-a luat cinci perechi de boi
„Sfinții Părinți au văzut [aici – n.ed.] cele cinci simțuri ale omului, combinate câte două, și anume: văzul – doi ochi, auzul – două urechi, mirosul – două nări ale nasului, gustul – două buze sau limba și gura și pipăitul – simțul tactil, două mâini”, a explicat Patriarhul României.
- A treia scuză: „Mi-am luat femeie”
„Uneori, familia, dacă nu este văzută ca dar al lui Dumnezeu și ca șansă de creștere spirituală în iubire față de Dumnezeu și față de semeni, poate deveni un obstacol pe calea mântuirii atunci când familia devine un fel de idol”, a avertizat Părintele Patriarh Daniel.
„Or, noi știm că familia este binecuvântată de Dumnezeu și, prin intermediul familiei, noi trebuie să sporim în iubirea față de Dumnezeu, pomenind în rugăciunile noastre pe toți membrii familiei: părinții, copiii, soț, soție trebuie să se roage unii pentru alții, ca să fie mereu ajutați de Dumnezeu, pentru a spori în iubire de Dumnezeu prin rugăciune și în iubire față de semeni prin fapte bune – dar mai ales în comuniunea lor de creștere în iubire și întrajutorare în familie”, a explicat el.
Cine sunt invitații și de ce semănăm cu ei
Sfinții Părinți spun că cei invitați de Stăpân sunt pe rând: conducătorii poporului evreu, apoi membrii simpli și smeriți ai Poporului Ales, iar în cele din urmă „popoarele păgâne, politeiste, care se închinau la o mulțime de zei și care erau într-o religiozitate confuză, fără să cunoască harul mântuitor cu adevărat”, a spus Părintele Patriarh. Astfel, pilda se referă la istoria Mântuirii.
Totodată, ea ne vorbește și nouă, creștinilor de azi:
„Constatăm că și noi, creștinii, adesea ne scuzăm. Nu răspundem întotdeauna chemării lui Hristos adresată prin Biserică, prin slujitorii Lui, și găsim scuze de a nu veni la biserică cu regularitate, de a nu ne spovedi, de a nu ne împărtăși mai des, de a nu săvârși binele”, a subliniat părintele patriarh.
Refuzând participarea la această Cină euharistică la care suntem chemați, pierdem promisa bucurie a comuniunii cu Dumnezeu, a avertizat el.
„Evanghelia aceasta este rânduită de Biserică a fi citită mai ales în Postul Nașterii Domnului, ca îndemn la spovedanie și împărtășire mai deasă și ca pregustare a bucuriei din Împărăția Cerurilor, pentru că Sfânta Euharistie este arvuna vieții veșnice și este o bucurie a viețuirii lui Hristos în noi și a noastră în Hristos”, a încheiat Părintele Patriarh.
Sursa: basilica.ro