Părintele Patriarh Daniel, despre etapele întâmpinării Domnului

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel, despre etapele întâmpinării Domnului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat joi care sunt etapele prin care credincioşii Îl întâmpină pe Domnul Iisus Hristos.

„Această întâmpinare se face în etape diferite sau stări duhovniceşti diferite”.

„Mai întâi ne bucurăm, asemenea Dreptului Simeon, când sărutăm icoana Mântuitorului Iisus Hristos sau a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. E ca și când L‑am purta pe brațele noastre pe Pruncul Iisus, aceasta fiind prima întâlnire harică cu Hristos şi aceasta se realizează în stare de rugăciune, pentru că ne rugăm şi cerem binecuvântare, iertare şi ajutor de la Dumnezeu”.

„Etapa următoare este ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că Mântuitorul Hristos este prezent în cuvintele Sale”.

„Etapa superioară este împărtășirea cu Hristos, potrivit făgăduinței: Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne în Mine și Eu în El și Eu îl voi învia în ziua de apoi. Astfel, Hristos nu mai rămâne în fața noastră, ci sălășluiește în noi și devine Viața vieții noastre”.

„Dar ne împărtășim cu Hristos și atunci când împlinim poruncile iubirii Lui prin rugăciune și fapte bune. Orice faptă izvorâtă din iubire smerită și milostivă și arătată semenilor noștri este împărtășirea cu Hristos și experiența bucuriei prezenței Lui care folosește mâinile noastre spre a‑i ajuta pe cei care cer ajutorul”.

„Astfel, toată viaţa noastră este o viaţă bogată şi luminată de întâlniri cu Hristos şi de întâmpinări ale lui Hristos”, a precizat Patriarhul României în cuvântul rostit la Paraclisul „Sf. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.

Patriarhul Daniel a vorbit despre Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, și de Sfânta Prorociță Ana, care sunt ilustraţi în icoana Anului omagial 2023.

„Atât Dreptul Simeon, cât şi Prorociţa Ana, aceşti bătrâni venerabili şi evlavioşi, oameni ai postului şi ai rugăciunii, reprezentau pe întregul Israel credincios, evlavios care se afla în aşteptarea smerită, dar plină de speranţă a venirii lui Mesia”.

„Aceşti doi bătrâni sunt icoane luminoase ale vieţii evlavioase ale sfârşitului duhovnicesc al omului pe pământ”.

„Sărbătoarea Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare care are în centru pe Pruncul Iisus, Maica Domnului şi pe Dreptul Iosif pe o parte, şi pe Bătrânul Simeon şi Prorociţa Ana pe de altă parte”.

„De aceea, în anul acesta consacrat persoanelor vârstnice, noi am considerat că Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana sunt cei mai indicaţi spre a fi într-o icoană cinstiţi ca ocrotitori ai persoanelor vârstnice şi ai modului în care creştinul se pregăteşte pentru un sfârşit creştinesc, pentru trecerea din lumea aceasta trecătoare limitată la viaţa veşnică cerească în iubirea Preasfintei Treimi”.

Numele de Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos a sărbătorii din 2 februarie este plin de semnificaţii, a mai precizat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

„Această sărbătoare care aminteşte de un fapt situat la trecerea dintre Vechiul și Noul Testament ne privește pe toți. Ea ne întreabă cum Îl întâmpinăm noi pe Domnul, cum Îl așteptăm și cum Îl primim”.

„Întâmpinarea Domnului de către Dreptul Simeon şi Prorociţa Ana face din aceștia dascăli ai noștri și în mod concret învățăm de la ei că cea dintâi grijă este să fie în templu. Primirea Domnului se face în modul cel mai solemn și mai sfânt în Casa lui Dumnezeu”, potrivit Preafericirii Sale.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca 2023 să fie Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice. Sfântul și Dreptul Simeon şi Sfânta Prorociță Ana, care apar în icoana Anului omagial 2023, sunt cinstiţi în 3 februarie, imediat după praznicul Întâmpinării Domnului.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: