Părintele Patriarh Daniel: „Iertarea este o condiție pentru un început bun al postului”
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. În predica rostită, Preafericirea Sa a explicat de ce iertarea este una din condițiile pentru un început bun al postului.
„Prin iertarea semenilor noștri se săvârșește o răstignire a propriului egoism și în același timp se arată începutul unei iubiri milostive”. Omul este iertat de Dumnezeu mai ales dacă și el a iertat la rândul său.
„Nu se poate ajunge la Dumnezeu trecând peste aproapele, peste semenul nostru”, a subliniat Patriarhul Daniel.
„Dumnezeu, când a creat pe om după chipul Său, suflând în fața lui Harul Său, atunci și-a îndreptat fața spre umanitate, ca atare Dumnezeu are fața îndreptată sau orientată spre umanitate pentru veșnicie. Acest adevăr a fost subliniat prin faptul că Iisus Hristos, Fiul cel veșnic al lui Dumnezeu, a luat chip de om ca omul să nu își mai întoarcă fața de la Dumnezeu”.
Dumnezeu cere ca atunci când vrem să ne apropiem de El să nu uităm pe semenii noștri și dacă cerem iertare de păcate să iertăm și noi pe aproapele.
Postul, ca luptă duhovnicească unită cu rugăciunea
„Postul ca luptă duhovnicească unită cu rugăciunea ne demonstrează că iertarea noastră de către Dumnezeu se împlinește atunci când noi ne iertăm semenii”, a spus Părintele Patriarh.
Iertarea aproapelui este și o condiție a împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului, de aceea „pentru începutul postului dar și pentru perioada mai deasă de împărtășire este necesară această iertare a semenilor noștri”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.
„Prin asta se cultivă iubirea milostivă, iar ea se dobândește prin postul unit cu rugăciunea. (…) Iubirea curată se naște din relația omului cu Dumnezeu cel Milostiv”.
Adam a fost izgonit din Rai pentru neascultare și neînfrânare
Postul este prima poruncă pe care a primit-o omul în Rai. Aceasta a fost un examen de voință pentru om prin care dobândea asemănarea cu Dumnezeu prin ascultare de El.
„Examenul la care a fost expus Adam a fost că trebuia să aleagă între ascultarea de Dăruitor și tentația de a lua darurile pe furiș. Acesta a fost un examen de maturitate spirituală. Adam a fost lăsat să aleagă ce iubește mai mult, pe dăruitor sau darurile sale materiale”, a explicat Patriarhul Daniel.
Greșeala săvârșită de primii oameni din Rai a fost neascultarea de Dumnezeu și neînfrânarea sau nepostirea.
Pentru asta, a fost rânduit ca această duminică să fie așezată la începutul Postului Mare pentru a aminti că postul are o valoare deosebită, că împlinirea poruncii lui Dumnezeu este necesară pentru îndumnezeire.
„Sfințirea vieții nu se poate realiza fără postire față de bunurile materiale și fără prioritate acordată bunurilor duhovnicești, spirituale”.
Preafericitul Părinte Patriarh a explicat că postul de 40 de zile ținut de Mântuitorul Hristos trebuie să fie un model pentru postul care urmează. În acest post, Mântuitorul a respins trei ispite mari pe care trebuie să le respingem și noi în timpul vieții, și anume „a lăcomiei materiale, a duhului de stăpânire al lumii când omul nu este liber duhovnicește, ci rob al alt cuiva, și a slavei deșarte sau a afirmării egoiste de sine, fără folos pentru alții”.
„Acest post de 40 de zile nu este doar o simplă perioadă de cumpătare alimentară, ci postul unit cu rugăciunea este o școală a libertății de a alege între lucrurile trecătoare, limitate și viața veșnică”.
Perioada Postului Sfintelor Paști
„Această perioadă a postului Sfintelor Paști ne învață să ascultăm mai mult de Dumnezeu prin citirea textelor Sfintei Scripturi, prin ascultarea slujbelor din biserică, să ne înfrânăm sau să postim prin folosirea alimentelor de origine vegetală care predispun la mai multă rugăciune și care au înmagazinat în ele lumină de la soare ca un fel de simbol al Luminii pe care o adunăm în suflet prin rugăciune, prin citirea sfintelor cărți, împărtășirea mai deasă și prin milostenie”, a spus Preafericirea Sa.
Postul înseamnă „abținerea de la îmbuibare, nu doar schimbarea meniului, de la produse animale în produse vegetale, ci și o măsură. Nu trebuie să ne îmbuibăm în post cu mâncăruri de origine vegetală”.
„Trebuie să postim de păcate nu doar de bucate”.
„Privirile să nu fie lacome după averi și plăceri, auzul să nu asculte clevetiri sau batjocori, buzele să nu vorbească orice ci să fie cumpătate și să folosească cuvintele ziditoare de suflet. Toate trebuie să se abțină de la gânduri, vorbe, gesturi și fapte păcătoase”, a îndemnat Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a încheiat predica rostită duminică, spunând că „postul este o cale a mântuirii, urmând pilda Mântuitorului Iisus Hristos, aceea de a alege între Dăruitor și daruri ca totdeauna Dumnezeu să aibă întâietate, iar darurile Sale să fie considerate nu ca bunuri ce trebuie răpite, ci trebuie primite cu mulțumire ca semn de binecuvântare a Lui pentru întreaga umanitate”.
Sursa: basilica.ro