Părintele Patriarh Daniel: „Iisus Hristos ne arată că este drept şi demn ca omul să mulţumească pentru binefacerile primite”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „Iisus Hristos ne arată că este drept şi demn ca omul să mulţumească pentru binefacerile primite”

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică despre recunoştinţă, virtute promovată de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos aşa cum reiese din Evanghelia Duminicii a 29-a după Rusalii.

Recunoştinţa

„Această evanghelie poate fi numită Evanghelia recunoştinţei prin care Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că recunoştinţa este firescul demnităţii umane, că este drept şi demn ca omul să mulţumească pentru binefacerile primite de la Dumnezeu şi de la oameni, şi că este nedrept şi nedemn să nu mulţumească pentru binefacerile primite”.

„Sufletul omului recunoscător şi mulţumitor este un suflet sănătos, nu doar responsabil, ci sănătos şi demn”, a subliniat Patriarhul României în Paraclisul „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Potrivit Preafericirii Sale, deşi Mântuitorul Iisus Hristos nu caută slavă de oameni şi nici laudă, „totuşi, El nu fericeşte pe oamenii nerecunoscători, nemulţumitori, fără simţul recunoştinţei”.

„Prin întrebarea retorică Dar cei nouă unde sunt?, îi mustră pe toţi cei care sunt nerecunoscători şi îl apreciază îndată pe leprosul vindecat recunoscător, care, deşi de alt neam, samarinean, nu evreu, totuşi, obişnuit cu umilirea şi smerenia, are o sensibilitate deosebită privind recunoştinţa”.

„Tocmai pentru că era smerit, a avut şi simţul recunoştinţei sau al mulţumirii şi cu multă smerenie a căzut la picioarele lui Iisus prin Care Dumnezeu a făcut vindecarea lui şi I-a mulţumit”.

„L-a lăsat să se ducă înapoi şi să fie integrat în comunitate după ce se va arăta preoţilor, apreciind deodată cu credinţa lui şi recunoştinţa pe care a manifestat-o. Astfel, acest lepros vindecat a devenit un învăţător pentru toţi cei care au fost cândva bolnavi şi s-au vindecat şi după vindecare îndată au slăvit pe Dumnezeu şi I-au mulţumit oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat vindecarea lor”.

Unu din zece

Evanghelia celor zece leproşi mai arată că întotdeauna numărul celor recunoscători este mult mai mic decât numărul celor nerecunoscători, a punctat Părintele Patriarh Daniel

Unu din zece! Aşa era în vremea aceea şi cam aşa a fost de-a lungul veacurilor. În general, omul când dă de rău, greutăţi, necazuri, cere ajutor de la Dumnezeu, dar îndată ce a scăpat de greutăţi, uită de Dumnezeu şi uită adesea şi de semenii lor”.

Patriarhul României a subliniat că recunoştinţa este o virtute firească şi trebuie îndreptată în primul rând faţă de Dumnezeu.

„Relaţia de recunoştinţă a omului arătată lui Dumnezeu este o relaţie fundamentală, deoarece lumea în care omul trăieşte, aerul pe care îl respiră, apa pe care o foloseşte, căldura soarelui pe care o primeşte, roadele pământului pe care le primeşte, toate sunt create de Dumnezeu”.

„Recunoştinţa adusă Creatorului pentru creaţie este cea dintâi activitate pe care omul trebuie să o desfăşoare ca activitate spirituală, sufletească”.

„De aceea, Biserica are cea mai înaltă activitate a sa Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie sau Recunoştinţă, în care Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, arătate şi nearătate pe deplin, ca fiind conştiinţa mulţumitoare sau recunoscătoare a întregii creaţii”.

Motivele arătării leproşilor la preoţi

Patriarhul Daniel a explicat de ce Mântuitorul Hristos le-a cerut celor zece leproşi să se arate preoţilor.

„În mod neobişnuit, fără să-i întrebe nimic, i-a trimis pe leproşi să se arate preoţilor. Mântuitorul a avut acest comportament neobişnuit pentru două motive”.

„În primul rând, din smerenie. A vrut să arate că respectă Legea lui Moise care prevedea că cei care considerau că se vindecă de lepră, trebuiau să se arate preoţilor ca ei să certifice dacă au fost bolnavi de lepră sau de altă boală şi dacă au fost vindecaţi sau nu”.

„În al doilea rând, Mântuitorul Iisus Hristos a dorit ca în mod liber aceşti leproşi să poată să arate recunoştinţă sau să nu arate recunoştinţă pentru vindecare”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să ne ajute să fim şi noi recunoscători faţă de părinţii care ne-au născut şi ne-au crescut, faţă de cei care ne-au format duhovniceşte, învăţători, profesori, duhovnici şi recunoscători faţă de cei care ne-au ajutat în situaţii dificile în viaţa noastră”, a îndemnat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: