Părintele Patriarh Daniel: „Mântuitorul Iisus Hristos este duhovnicul desăvârșit”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „Mântuitorul Iisus Hristos este duhovnicul desăvârșit”

„Mântuitorul Iisus Hristos vede suferința paraliticului ca o pocăință în tăcere, acest bolnav a transformat suferința în pocăință”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită duminică în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința patriarhală.

Pentru că paraliticul a îndurat suferința cu răbdare, Iisus a venit la el să îl vindece.

După ce L-a vindecat, Mântuitorul s-a retras din mulțime și a mers la Templu unde la găsit pe cel vindecat și i-a spus: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău”. În momentul când a primit îndemnul de a nu mai păcătui, bolnavul a realizat de cine a fost vindecat.

„Mântuitorul Iisus Hristos nu îl ceartă, nu îi reproșează, nu judecă pe acest bolnav ci mai întâi îl vindecă și când îl întâlnește în Templu îi spune tainic, între patru ochi, să nu mai păcătuiască pentru a nu i se întâmpla ceva mai rău”, a explicat Preafericirea Sa.

Prin asta „vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este duhovnicul desăvârșit care păstrează o relație de confidențialitate între doctor și pacient, între duhovnic și penitent. El ridică, iartă, vindecă, dar nu umilește, Iisus nu spune ce păcat a săvârșit omul pe care l-a vindecat dar îl sfătuiește în mod discret pentru a nu-l umili și a nu divulga public păcatul”.

„Iisus recuperează demnitatea umană a omului care se pocăiește prin suferință și prin aceasta El ridică demnitatea umană redându-i sănătatea sufletească și trupească pentru că a venit în lume ca să vindece pe cei bolnavi, să ierte pe cei care se pocăiesc de păcate și să dăruiască viață veșnică sau mântuirea celor care cred în El”, a spus Patriarhul Daniel.

Iubirea milostivă a Mântuitorului Hristos

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Evanghelia Duminicii scoate în evidență iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos.

„Evanghelia vindecării slăbănogului sau omului paralizat de la scăldătoarea Vitezda care înseamnă «casa milei» sau «casa îndurării» în limba ebraică, ne învață că iubirea milostivă și smerită a lui Hristos face pe om încrezător, plin de speranță că primește iertarea păcatelor și vindecarea bolilor”.

Preafericitul Părinte Patriarh a spus că „foarte adesea când omul este singur și nu mai este ajutat de semenii din jur din cauza egoismului, a indiferenței, a nepăsării celor din jur, singura nădejde rămâne Hristos Domnul care din iubire milostivă pentru oameni și pentru mântuirea lor s-a făcut tocmai ceea ce iubea, adică om”.

„Evanghelia Duminicii a patra după Sfintele Paști este o evanghelie a milostivirii. Toate duminicile de la Sfintele Paști până la Rusalii sunt duminici ale vindecărilor prin care demnitatea umană este ridicată luminată și înălțată în pacea și bucuria învierii lui Hristos”, a subliniat Patriarhul României.

„Hristos vindecă pe Toma de îndoială, pe femeile mironosițe de teamă, vindecă pe slăbănog de boala paraliziei, pe femeia samarineancă de nestatornicia ei în iubire și pe orbul din naștere”.

„Toate aceste vindecări sunt în lumina învierii lui Hristos. Ele ne arată, toate împreună și fiecare în parte, că Hristos a înviat din morți ca pe oameni să îi învieze din moartea pricinuită de păcat și apoi la învierea cea de obște să îi învieze și din stricăciunea trupului și să îi ridice în slava și lumina Preasfintei Treimi”.

Scăldătoarea Vitezda este o prefigurare a tainei Bisericii

„Biserica este plinătatea Harului, în timp ce scăldătoare Vitezda era doar o arvună, o anticipație, o dăruire parțială a acestuia. Acolo se vindeca un singur om după tulburarea apei de către înger. Prin harul Sfântului Botez se vindecă de păcatul strămoșesc și de păcatul săvârșit după aceea de către toți oamenii”.

Sfinții Părinți au văzut în scăldătoarea Vitezda o prefigurarea a Bisericii, prin care omul se vindecă de bolile sufletești și trupești cu ajutorul Sfintelor Taine.

Preafericirea Sa a încheiat predica evidențiind că „toate aceste taine aduc iertarea de păcate și vindecarea de bolile sufletești și trupești, ceea ce confirmă faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar Biserica Sa este plină de harul vindecării oamenilor din păcate și din moarte”.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: