Părintele Patriarh Daniel: „Pilda Fiului risipitor ne îndeamnă să ne pocăim mai mult pentru păcatele noastre”
În contextul lecturii biblice a Întoarcerii Fiului Risipitor, Patriarhul Daniel a prezentat duminică mai multe aspecte despre „drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu”.
El a evidenţiat, prin comportamentul fiului risipitor, starea deplorabilă la care poate ajunge un om care se îndepărtează de Tatăl Ceresc.
Fiul cel mic, a spus patriarhul, a vrut să facă „experienţa libertăţii ca înstrăinare de Tatăl Său şi de casa părintească” şi s-a îndepărat de „starea libertăţii sănătoase” mergând în Ţara depărtată (Luca 15:13), „în acel spaţiu nedefinit al uitării de Dumnezeu şi al vieţii individuale fără repere spirituale”.
„Omul ajuns în această stare crede că libertatea de a deveni pătimaş defineşte persoana ca fiind matură şi autonomă”, a spus Patriarhul în deplină concordanţă cu unele trăiri din societatea contemporană.
Urmările acestei plecări, acceptate cu durere de Tatăl său, sunt inimaginabile. Pentru că nu a înţeles că „libertatea omului este o libertate în relaţie cu libertatea lui Dumnezeu”, fiul risipitor a ajuns din om liber în Hristos, rob şi slugă.
„Când s-a făcut foamete mare în ţara aceea a libertăţii, trăită ca înstrăinare sau uitare de Dumnezeu, tânărul risipitor, din om liber şi bogat, a ajuns, pe neaşteptate o slugă harnică şi flămândă”, a subliniat Patriarhul Daniel
Momentul în care a conştientizat starea vrednică de plâns în care se afla a fost „şansa decisivă a tânărului care s-a pierdut cu firea” , deoarece „îşi vine în sine” (Luca15:15).
Cu alte cuvinte, a spus Preafericirea Sa, „el începe să se ridice de la starea nefirească a îndepărtării lui de Dumnezeu, la starea firească, de comuniune cu Dumnezeu”, pentru că venirea în fire a însemnat „realizarea faptului că se afla pe un drum greşit care nu era un drum al libertăţii, ci unul al robiei”.
Părintele Patriarh Daniel a explicat în acest context că urmările falsei libertăţi sunt tragice: păcatul şi moartea.
„Din punct de vedere duhovnicesc, păcatul şi moartea nu sunt naturale sau fireşti după voia lui Dumnezeu, ci sunt natura căzută, accidente şi consecinţe ale falsei libertăţi a omului ca înstrăinare de Dumnezeu şi cădere din comuniunea cu El”.
Ridicarea din falsa libertate şi întoarcerea la Hristos prin pocăinţă oferă posibilitatea mânturii.
„Pilda Fiului risipitor ne îndeamnă să ne pocăim mai mult pentru păcatele noastre şi să ne împărătăşim mai des cu Sfânta Euharistie pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea harului lui Hristos cel răstignit şi înviat în noi, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”.
Sursa: basilica.ro