Părintele Patriarh Daniel a primit vizita Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel a primit vizita Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit miercuri, la Reședința Patriarhală, vizita Secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.

În urma întrevederii, demnitarul a evidențiat buna colaborare dintre Biserică și departamentul pe care îl conduce.

„Păstrarea identității românilor din afara granițelor, prin proiecte educaționale, promovarea culturii sau protejarea limbii române, are nevoie și de sprijinul și de implicarea Bisericii, locul în care comunitățile își găsesc refugiul spiritual”, a spus Gheorghe Cârciu.

„Indiferent în ce țări am fost, am găsit mereu deschidere din partea reprezentanților bisericilor românești”, a transmis Secretarul de stat.

În deplasările efectuate la începutul acestui an în Franța și în Italia, Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a vizitat mai multe parohii românești și a avut întrevederi atât cu Episcopul Siluan al Italiei, cât și cu Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale. La finalul anului trecut, demnitarul s-a întâlnit și cu Mitropolitul Nicolae al celor două Americi, la Chicago.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: