Părintele Patriarh Daniel: „Sfânta Maria Egipteanca învață că rugăciunea unită cu pocăința și postul îi ajută pe păcătoși să devină sfinți”

Patriarhia Română

Părintele Patriarh Daniel: „Sfânta Maria Egipteanca învață că rugăciunea unită cu pocăința și postul îi ajută pe păcătoși să devină sfinți”

„Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca ne învață că rugăciunea unită cu pocăința și cu postul îi ajută pe cei păcătoși să devină sfinți”, a afirmat duminică Patriarhul Daniel.

„Această femeie a trăit în post, rugăciune, foamete, frig și a devenit, așa cum spun cântările de la slujbă adresate ei, înger în trup”, a precizat Patriarhul României în Paraclisul Sfântul Gheorghe al Reședinței Patriarhale.

Preafericirea Sa a vorbit, în cuvântul rostit, despre viața sfintei căreia i-a fost dedicată Duminica a 5-a din Postul Mare și a amintit că viața ei a fost scrisă între anii 634-638 de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului.

Patriarhul Daniel a numit-o pe Sfânta Maria Egipteanca „model de pocăință sinceră și îndelungată”.

„Ea este cinstită în Biserică, cu ziua de pomenire 1 aprilie, încă din secolul al 5-lea, dar slujba ei a intrat în Triod începând cu secolul al 11-lea. De aceea, viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este trecută la sfârșitul cărții Triodului și este citită în săptămâna a cincea a Postului Mare”.

„Sfânta Maria Egipteanca este model de pocăință sinceră și îndelungată. În același timp, se poate vedea că este o încurajare la pocăință pentru toți oamenii, indiferent cât ar fi de păcătoși, întrucât prin pocăință, post și rugăciune pot să ajungă la mântuire, să-și schimbe și să-și sfințească viața”.

„Ca și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca ne pregătește să înaintăm duhovnicește spre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor și Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, pentru a intra apoi în lumina Sfintelor Paști, spre slava lui Dumnezeu și bucuria credincioșilor”, a spus Patriarhul României.

Învăturile principale ale Evangheliei

Despre textul biblic citit în această duminică, Patriarhul Daniel a spus că arată că „dorința egoistă de întâietate și stăpânire se vindecă prin slujire smerită”.

Preafericirea Sa a prezentat cele trei învățături principale:

  • „Domnul nostru Iisus Hristos prevestește pătimirile, moartea și Învierea Sa pentru a arăta că suferința Crucii va pregăti bucuria și slava Învierii”;
  • „Onoarea nu este dată de stăpânire asupra oamenilor, ci de slujirea pe care cineva o arată oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca să slujească, nu ca să I se slujească, iar slujirea Sa este iubire jertfelnică până la moartea pe Cruce în totală smerenie”;
  • „Nimeni nu se poate apropia de slava Învierii fără suferința Crucii, fără smerenie și fără osteneală”.

„De aceea, în perioada care ne-a mai rămas până la slăvitul praznic al Învierii Domnului trebuie să păstrăm în continuare smerenia și slujirea smerită și nevoința pentru a nu despărți Crucea de Înviere și Învierea de Cruce sau pentru a nu despărți bucuria cinstirii de osteneala slujirii”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: