Părintele Vasile Mihoc a conferenţiat la Oneşti

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Părintele Vasile Mihoc a conferenţiat la Oneşti

La Cinema Capitol din Oneşti a avut loc luni, 11 iulie 2016, o conferinţă dedicată familiei. Aceasta a fost susţinută de prof. dr. Vasile Mihoc, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Sibiu, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox. 

După cum ne-a relatat părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, tema întâlnirii a fost „Părinţi şi copii în Hristos şi în Biserică“. „Conferinţa şi-a propus o mai apropiată legătură a tinerilor în jurul cuvântului lui Dumnezeu. Părintele Vasile Mihoc a dorit o abordare a tematicii pentru cei căsătoriţi, dar mai ales pentru cei care doresc să întemeieze o familie“, a spus pr. protopop Ioan Bârgăoanu. Organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, conferinţa a început şi s-a încheiat cu o rugăciune. 

Citește despre: